Luptă în doi pentru Ministerul Finanțelor. Un actual ministru și un ministru din Guvernul Cîțu, în „finală” pentru poziția încă ocupată de Adrian Câciu

07 06. 2023
Nazare

Actualul ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, are șanse mari să schimbe portofoliul cu cel de la Finanțe, în următorul Guvern, care ar urma să fie condus de un premier PSD, arată surse politice și din mediul de afaceri consultate de Economica. 

De altfel, Burduja a mai țintit această poziție și în perioada în care ministru a fost Florin Cîțu și premier Ludovic Orban, dar și după aceea, în Guvernul Cîțu. El nu a negat  că ar putea fi interesat de postul de ministru al Finanțelor nici după ce a fost instalat pe portofoliul de la Digitalizare.

„Întodeauna voi face ceea ce Partidul Național Liberal și ceea ce Guvernul în sine consideră că este mai bine și voi răspunde prezent la orice apel unde cred că pot să-mi ofer concursul”, declara Burduja, pentru Digi 24, întrebat insistent dacă își dorește portofoliu Finanțelor.

Principalul său contracandidat, susținut de o altă aripă din PNL, ar fi, mai arată sursele noastre, Alexandru Nazare, actual senator PNL și, pentru scurt timp, ministru al Finanțelor în Guvernul condus de Florin Cîțu.

AICI găsiți informații despre pregătirea academică și cariera lui Alexandru Nazare

AICI CV-ul lui Sebastian Burduja

Rotativa s-a blocat temporar. Viitorul ministru al Finanțelor va avea viață grea

 

Deși, conform calendarului, premierul PSD trebuia să se instaleze în locul actualului prim-ministru, Nicolae Ciucă, la finalul lunii mai, rotativa nu a avut loc până acum, context în care continuă negocierile între partide (PNL și PSD) și interiorul partidelor pentru toate posturile politice sau cu influență politică, de la nivel central până la cel de localitate. Greva profesorilor a avut un impact semnificativ în aceste negocieri, în condițiile în care niciunul dintre partide nu dorește să fie văzut ca responsabil și nici ca celălalt partid să aibă imaginea de „salvator”.

În aceste condiții, numele vehiculate pentru diversele posturi se schimbă destul de des, însă în cazul portofoliului Finanțelor, unul dintre cele mai importante dar și mai grele, discuțiile se pare că au ajuns în faza finală.

Viitorul ministru al Finanțelor va trebui să gestioneze în primul rând problema indicată de fostul șef al ANAF, anume posibila eliminare a cotei unice de impozitare, la presiunile PSD. Dacă lucrurile stau așa cum spune Heiuș, impozitul progresiv va afecta negativ încasările bugetare, cel puțin într-o primă fază. În același timp, viitorul ministru va trebuie să gestioneze un sold al împrumuturilor aflate la niveluri istorice. De asemenea, ministrul va fi în prima linie în procedurile de absorție a banilor din PNRR, program esențial pentru viitorul economiei României.