Erste Bank, BCR şi mai multe fonduri de pensii şi de investiţii administrate de firmele de specialitate ale acestora vor vota cu doar 5% din numărul total al drepturilor aferente deţinerii de acţiuni SIF Oltenia (SIF5), deşi au 8,78% din acţiunile societăţii.
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) consideră că Erste Bank, BCR şi fondurile de pensii şi de investiţii ale acestora acţionează în mod concertat, adică vor vota în acelaşi fel în virtutea unor înţelegeriprealabile. Ca urmare CNVM a decis aplicarea legii care limitează la 5% dreptul de vot al unui grup concertat.
Decizia survine cu două zil eînaintea adunării acţionarilor care va stabili noua echipă de conducera societăţii.
Preşedintele actual al SIF Oltenia (SIF5), Tudor Ciurezu, ar fi obţinut sprijinul investitorilor grupaţi în jurul omului de afaceri Florin Pogonaru, potrivit informaţiilor din piaţă, citate de ECONOMICA.NET.
În competiţie mai sunt controversatul Cătălin Chelu, grupul Băncii Transilvania şi cel al lui patronului Doraly, Gheorghe Iaciu, care „pot spera pentru oamenii lor la cel mult unul dintre cele 7 posturi de administratori ai SIF5„, potrivit brokerilor consultaţi de ECONOMICA.NET.
În competiţie sunt înscrişi 13 candidaţi.
SIF Oltenia este cel mai mare dintre SIF-uri, cu active nete de 1,55 miliarde de lei la finalul lunii martie şi cu lichidităţi în depozitele bancare de doar 10 milioane de lei.
SIF Oltenia este singura dintre SIF-uri care nu şi-a vândut încă acţiunile deţinute la BCR către Erste.
Acţionarii consemnaţi de CNVM ca făcând parte din grupul concertat Erste BCR sunt: Erste Group Bank, Business Capital for Romania – Oportunity Coperatief , Romanian Equity Partners Coperatief, BCR, Fondul de pensii privat BCR şi Fondul de pensii facultative BCR Plus, administrate de BCR Pensii, fondurile mutuale BCR Expert şi BCR Dinamic, administrate de Erste Asset Management România.