Macec, Tarom: Sunt trei companii chineze care vor să opereze curse Bucureşti-Beijing

03 07. 2013
tarom_18636200

Valentin Macec, vice-preşedintele Consiliului de Administraţie al operatorului aerian naţional a declarat astăzi într-o conferinţă de presă că trei companii chineze vor să opereze curse pe ruta Bucureşti-Beijing. 

„Sunt trei solicitări din partea unor companii din China care doresc să opereze pe ruta Bucureştii. Ei au o altă procedură, acolo ştiţi că lucrurile se fac de o altă manieră şi au direcţionări foarte clare. Aceste solicitări sunt scrise, adică nu sunt vorbe, le avem, şi sunt în discuţie. Sgur, ei au o problemă legată de operarea în Romania şi una legată de de Autoritatea Aeronatica. Noi îi vom spijini cu tot ceea ce putem ca să facă această operare”, a declarat Valentin Macec.

Nicolae Demetriade, proaspătul director executiv, spune că în acest moment, Tarom nu poate zbura la Beijing cu avioanele pe care le are, iar Dan Pascariu, preşedintele CA a spus că trebuie analizată frecvenţa acestor curse, astfel încât gradul de ocupare să fie mare şi să fie profitabile. Dacă ar fi doar o singură cursă pe săptămână, atunci rămânerea echipajului a aeronavei la Beijing ar duce la creşterea costurilor şi ar face ruta neprofitabilă.

Compania Tarom a renunţat acum zece ani la zborurile Bucureşti-Beijing şi Bucureşti-New York.