Macovei semnalează încălcări ale legii în cazul Năstase şi cere demisia ministrului Ioan Rus

Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei semnalează încălcări ale legii în cazul fostului premier Adrian Năstase, de la "negocierea" unui regim preferenţial de a ajunge la închisoare până la vizitele primite la spital, şi cere demisia ministrului de Interne, Ioan Rus.
Economica.net - vin, 22 iun. 2012, 20:29
Macovei semnalează încălcări ale legii în cazul Năstase şi cere demisia ministrului Ioan Rus

„Gestul ministrului Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, de a-l suna pe condamnatul Adrian Năstase şi de a negocia cu acesta un regim preferenţial de a ajunge la închisoare este inacceptabil. Şi aşa rămâne, chiar dacă ministrul ar promite public că va telefona tuturor condamnaţilor la pedepse cu închisoare de azi încolo ca să-i întrebe cum vor să fie duşi la penitenciar”, susţine Monica Macovei, într-o declaraţie remisă, vineri, agenţiei MEDIAFAX.

Ea adresează o serie de întrebări, susţinând că răspunsul corect la acestea este demisia ministrului Ioan Rus.

„De ce un ministru al Guvernului României l-a sunat pe Adrian Năstase să-i ofere o variantă preferenţială de a merge în arest ca să-şi ispăşească pedeaspa stabilită în unanimitate de un complet de cinci judecători de la cea mai înaltă instanţă de judecată? Pe câţi condamnaţi penali îi sună ministrul de Interne să-i întrebe cum preferă să ajungă în arest? Cu geamuri fumurii? Fără cătuşe? Din garaj sau pe uşa din faţă?”, arată Macovei.

Monica Macovei menţionează o declaraţie a ministrului Ioan Rus, conform căruia Adrian Năstase a început deja executarea pedepsei de doi ani închisoare, având calitatea de deţinut.

„Dânsul este deţinut. În acest moment îşi ispăşeşte prima zi de pedeapsă… Paza o asigură Ministerul de Interne în acest moment”, a spus Rus, conform presei.

„Prin urmare, fiecare zi petrecută în Spitalul de Urgenţă Floreasca se scade din pedeapsa pe care trebuie, potrivit deciziei judecătorilor, să o execute în penitenciar”, menţionează Monica Macovei.

Fostul ministru al Justiţiei menţionează că, odată începută executarea pedepsei, Adrian Năstase se supune prevederilor Legii 275/2006 privind executarea pedepselor şi Ordinului nr. 2714/C/20.10.2008 al MJ, conform cărora persoanele private de libertate pot fi vizitate de soţ sau de soţie ori de rudele până la gradul al IV-lea inclusiv. Cu consimţământul persoanei private de libertate, aceasta poate fi vizitată şi de alte persoane, cu aprobarea scrisă a directorului locului de deţinere. Durata vizitei este de la 30 de minute până la 2 ore, în funcţie de numărul solicitărilor de acordare a vizitelor şi de spaţiile existente.

Persoanele private de libertate pot beneficia în cursul unei zile de o singură vizită. Arestaţii preventiv şi persoanele condamnate pentru care nu s-a stabilit încă regimul de executare a pedepsei beneficiază de 4 vizite/lună;

Persoanele private de libertate internate în spitale din afara sistemului penitenciar pot fi vizitate cu aprobarea directorului locului de deţinere şi cu avizul medicului în a căror supraveghere se află, în prezenţa unui lucrător al sectorului vizită din cadrul penitenciarului.

Macovei adaugă că „ministrul Ioan Rus trebuie să explice de ce tolerează încălcarea legii şi de ce îi asigură deţinutului Năstase un regim privilegiat”.

„Cine a aprobat vizitarea lui Adrian Năstase de către membrii PSD, alţi politicieni sau persoane care nu erau rude ale deţinutului? Trebuie publicate cererile de vizită şi aprobările. Au fost toate aceste persoane supuse controlului, aşa cum prevede legea executării pedepselor? Au fost mai mult de o vizita pe zi şi 4 pe lună? Dacă da, de ce s-a încălcat legea şi cine va răspunde pentru asta? Cine a stabilit că, după intervenţia chirurgicală, condamnatul Adrian Năstase nu poate fi încarcerat şi tratat în spitatul Penitenciarului Rahova, cel mai bine dotat spital-penitenciar datorită inclusiv medicului Şerban Brădişteanu, fost senator PSD şi inculpat şi el de DNA?”, sunt întrebări pe care le adresează Macovei.

Ea arată că toate vizitele (altele decât cele ale avocatului sau familiei) pe care le primeşte deţinutul Adrian Năstase fără aprobarea directorului locului de deţinere sunt ilegale.

„Singura atitudine corectă, după răspunsurile pe care o ţară întreagă le aşteaptă, este demisia ministrului Rus”, încheie Monica Macovei.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...