Macron cedează: Guvernul francez suspendă creşterea taxelor la carburanţi

Economica.net
04 12. 2018
paris_tw_34662900

Primul ministrul Edouard Philippe urmează să anunţe suspendarea acestor taxe astăzi, 4 decembrie, potrivit surselor Reuters, ceea ce ar însemna prima schimbare de poziţie importantă a preşedintelui Emmanuel Macron de la preluarea puterii în 2017. 

Protestul „vestelor galbene”, care a început pe 17 noiembrie, s-au concentrat pe denunţarea reducerii cheltuielilor gospodăriilor datorită taxelor impuse de Macron, care spunea că sunt necesare în combaterea schimbărilor climatice şi protejarea mediului înconjurător. De atunci, protestul a căpătat amploare şi s-a transformat într-o mişcare anti-Macron, criticat pentru promovarea unor politici care ar favoriza bogaţii societăţii franceze. 

Blocajele orchestrate de „vestele galbene”, iritate de politica socială şi fiscală a Guvernului francez, au continuat marţi aproape peste tot în Franţa, pentru a treia săptămână, marcată de asemenea de o mişcare de frondă în licee.

Blocajele prelungite ale mai multor depozite petroliere de pe teritoriul Franţei – din Normandia până în regiunea mediteraneană – au dus luni la primele penurii de benzină. În Bretania şi în alte regiuni, numeroase staţii de benzină erau decuplate total sau parţial de aprovizionările cu carburanţi, determinând autorităţile locale să ia măsuri de raţionalizare.

Blocajele depozitelor petroliere din Donges şi La Rochelle, în vestul Franţei, au fost ridicate luni dimineaţa după intervenţia forţelor de ordine.

Traficul rămânea de asemenea perturbat pe mai multe axe rutiere, unde manifestanţii au ridicat baraje. Circulaţia era de asemenea foarte îngreunată pe autostrăzile A7 şi A9 din sudul Franţei. La frontiera cu Spania s-au creat cozi kilometrice, cu mii de camioane blocate.

Întreprinderile de transport rutier au estimat luni la 400 de milioane de euro pierderile pe care le-au suferit de la începutul manifestaţiilor, în 17 noiembrie.

Mai mult de o sută de licee erau de asemenea blocate luni, parţial sau total, de o mişcare de protest împotriva reformelor în educaţie şi în unele cazuri pentru susţinerea „vestelor galbene”, potrivit Ministerului Educaţiei.

De asemenea, cel puţin o mie de ambulanţieri au blocat luni dimineaţa unele drumuri de acces spre Place de la Concorde, în centrul Parisului, cerând suspendarea unei reforme în sistemul de finanţare a transporturilor sanitare, reformă care ameninţă, potrivit acestora, întreprinderile mici şi mijlocii din sector.