Macron dă asigurări că arestarea în Franța a fondatorului Telegram, Pavel Durov, nu s-a realizat în urma unei decizii politice

Preşedintele francez Emmanuel Macron a dat asigurări luni că arestarea în Franţa a fondatorului aplicaţiei de mesagerie criptată Telegram, Pavel Durov, nu a fost "în nici un caz, o decizie politică", transmite AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 26 aug. 2024, 19:03
Macron dă asigurări că arestarea în Franța a fondatorului Telegram, Pavel Durov, nu s-a realizat în urma unei decizii politice

„Arestarea preşedintelui Telegram pe teritoriul francez a avut loc în cadrul unei anchete judiciare în curs. Nu este, în nici un caz, o decizie politică. Ţine de judecători să decidă”, a declarat preşedintele Macron pe X.

Însoţit de garda de corp şi de asistenta care îl urmează permanent, miliardarul franco-rus în vârstă de 39 de ani a fost arestat sâmbătă seara pe aeroportul Bourget, la nord de Paris.

Anchetatorii francezi au emis un mandat de aducere pe numele lui Durov ce vizează mai multe infracţiuni comise pe platforma pe care a fondat-o.

În mesajul său, preşedintele Emmanuel Macron a denunţat „informaţii false referitoare la Franţa în urma arestării lui Pavel Durov”.

„Franţa este ataşată, mai mult decât orice, de libertatea de exprimare şi comunicare, de inovaţie şi de spiritul de antreprenoriat. Va rămâne aşa”, a dat asigurări şeful statului francez.

„Într-un stat de drept, pe reţelele de socializare, la fel ca în viaţa reală, libertăţile se exercită într-un cadru stabilit de lege pentru a proteja cetăţenii şi a respecta drepturile lor fundamentale. Îi revine justiţiei, în totală independenţă, să se asigure că legea este respectată”, a insistat preşedintele Macron.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Șeful NATO, olandezul Mark Rutte în dezacord cu criticile lui Zelenski la adresa încă – cancelarului german Olaf Scholz
Șeful NATO, olandezul Mark Rutte în dezacord cu criticile lui Zelenski la adresa încă – cancelarului german Olaf ...
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski trebuie să înceteze criticile sale nedrepte la adresa cancelarului german Olaf Scholz, a avertizat secretarul general al NATO, Mark Rutte, într-un......
Program de guvernare PSD – PNL – minorități: Autostradă de la Marea Neagră către Europa Centrală, finalizată până în 2028
Program de guvernare PSD – PNL – minorități: Autostradă de la Marea Neagră către Europa Centrală, finalizată ...
Programul de guvernare propus de către PSD - PNL - minorități vizează finalizarea până la sfârșitul anului 2028 a ...
Grecia a început testele la o nouă centrală electrică mare pe gaze, aproape de granița cu Bulgaria
Grecia a început testele la o nouă centrală electrică mare pe gaze, aproape de granița cu Bulgaria
Thermoilektriki Komotinis, o centrală electrică de ultimă generație cu ciclu combinat de gaze cu o capacitate de 877 ...
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 se deschide azi la ora 16:00
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 se deschide azi la ora 16:00
Lotul 1 Dumbrava - Mizil al A7 Ploiești - Buzău va fi dat în trafic luni la ora 16:00, potrivit unor informații transmise ...