Macron: Franţa vrea să menţină echilibrul alianţei dintre Renault şi Nissan

Economica.net
28 01. 2019
macron_ee5_44006600

„Suntem vigilenţi pentru a ne asigura că echilibrul alianţei este prezervat. Nu cred că tot ceea ce se întâmplă – şi este un caz izolat – ar putea modifica echilibrul alianţei, care a arătat stabilitate”, a afirmat şeful statului francez.

Acesta a adăugat că a discutat cu premierul nipon Shinzo Abe situaţia lui Ghosn.

„Sunt pur şi simplu preocupat ca soarta unui compatriot francez să respecte minima decenţă la care suntem îndreptăţiţi să ne aşteptăm”, a precizat el.

Macron a explicat că i-a spus de câteva ori premierului nipon că el consideră că perioada de detenţie a lui Ghosn „este foarte lungă” şi a descris condiţiile din închisoare ca fiind „dure”.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drept de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit în 2017 cel mai mare producător mondial de automobile, cu 10,6 milioane de unităţi, mai mult decât Volkswagen şi Toyota.

Secretarul şef al Cabinetului de la Tokyo, Yoshihide Suga, a apărat sistemul judiciar din Japonia, refuzând să comenteze pe marginea conversaţiei dintre Abe şi Macron. El a adăugat că premierul nipon a afirmat că Japonia vrea să vadă alianţa dintre Nissan şi Renault „menţinută şi îmbunătăţită”.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că şefii Renault, Nissan şi Mitsubishi vor să organizeze în Olanda o reuniune săptămâna aceasta, pentru a căuta metode de a îmbunătăţi relaţiile dintre cei trei producători auto.

Printr-un sistem de teleconferinţă ar putea participa la întâlnire şi preşedintele Nissan, Hiroto Saikawa, şi directorul general al Mitsubishi, Osamu Masuko.

Ar fi primele convorbiri la nivel înalt după ce, în 24 ianuarie, Renault a confirmat numirea lui Jean-Dominique Senard în funcţia de preşedinte şi a lui Thierry Bollore în funcţia de director general.

„Este important ca această alianţă să rămână extrem de solidă. Este datoria noastră să mergem mai departe împreună”, le-a declarat jurnaliştilor Senard, după reuniunea Consiliului de Administraţie al Renault.

În 19 noiembrie, Carlos Ghosn, în vârstă de 64 de ani, a fost pus sub acuzare în Japonia pentru că ar fi omis să declare autorităţilor bursiere venituri de aproximativ 5 miliarde de yeni (38 de milioane de euro/44 de miliarde de dolari) realizate timp de cinci ani, în perioada 2010 – 2015.

În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.