Macron îngrijorat pentru ”integritatea teritorială” a Armeniei, Baku ”ameninţă” această ţară

25 09. 2023
erevan-armenia-hayastan-ararat-masis

„Franţa este foarte vigilentă cu privire la integritatea teritorială a Armeniei, pentru că asta este în joc”, a declarat el într-un interviu la TF1 şi France 2.

„Astăzi avem o Rusia complice cu Azerbaidjanul, o Turcie care a susţinut întotdeauna aceste manevre şi o putere care este dezinhibată şi care ameninţă frontiera cu Armenia”, a spus el, după victoria fulgerătoare a forţelor de la Baku împotriva separatiştilor din Nagorno-Karabah, un teritoriu populat în majoritate de armeni.

După doar 24 de ore de luptă, autorităţile din Nagorno-Karabah, copleşite de puterea de foc a forţelor de la Baku şi fără ajutorul Erevanului, au depus armele miercuri şi au început joi, sub medierea Moscovei, negocierile pentru reintegrarea în Azerbaidjan a teritoriului secesionist, unde foarte mulţi locuitori rămân blocaţi.

Armenia a acuzat duminică în mod implicit Rusia pentru lipsa de sprijin în această criză, premierul său, Nikol Paşinian, calificând drept „ineficiente” actualele alianţe ale ţării sale, într-o aluzie la relaţiile cu Moscova moştenite din epoca în care Armenia – ca şi Azerbaidjanul – făcea parte din URSS.

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, se va întâlni luni cu omologul său azer, Ilham Aliev, în enclava azeră Nahicevan, situată între Armenia şi Iran şi la frontiera cu Turcia, au informat duminică mai multe media turce.

Erdogan şi Aliev, aliat al Ankarei, au declarat în iunie că doresc să-şi intensifice eforturile pentru a deschide un coridor terestru – cunoscut sub numele de coridorul Zangezur – care să lege Turcia de principalul teritoriu al Azerbaidjanului prin enclava Nahicevan şi Armenia, un proiect vechi şi complex.

Preşedintele turc şi-a exprimat în mai multe rânduri săptămâna aceasta „sprijinul” pentru armata de la Baku, care a recucerit mari porţiuni din Nagorno-Karabah în 2020, la sfârşitul unui război violent.

Unii experţi cred că Baku ar putea încerca acum să-şi dezvolte avantajul şi să lanseze operaţiuni în sudul Armeniei pentru a crea o continuitate teritorială cu enclava Nahicevan.