Macron versus Le Pen – o confruntare nu doar în alegeri, ci și pe piețele europene – Analiză XTB
Sondajele de opinie care vin după dezbaterile prezidențiale vor fi cruciale. Nu ar fi pentru prima dată când am avea de-a face cu o surpriză. Am văzut-o deja în cazul Brexit-ului.
Sursa: Sondaje recente, Les Echos
Cum ar putea fi afectată piața dacă Marine Le Pen este aleasă?
Dacă Le Pen câștigă, ar putea exista o zi de luni neagră pe bursă, indicele CAC 40 (FRA40) putând pierde peste 6%. Acțiunile franceze, precum BNP Paribas (BNP.FR) și Societe Generale (GLE.FR), au avut de suferit, săptămâna trecută, deoarece sondajele au arătat că avantajul lui Macron s-a redus.
Victoria lui Le Pen ar putea duce euro sub paritatea față de dolar, dar asta se poate întâmpla după trei până la șase luni, mai degrabă decât să se întâmple în acea zi. Unii analiști consideră că o potențială victorie a lui Le Pen va declanșa o „capitulare completă” a celor care pariază pe un euro mai puternic.
Pe de altă parte, victoria lui Macron ar putea fi benefică pentru acțiunile companiilor europene cu capitalizare mare, precum cele listate pe Stoxx 600, datorită poziției economice pro-UE a președintelui.
Sursa: Euro se tranzacționează aproape de cotația din preajma alegerilor din 2017, xStation 5
Este posibil un FREXIT?
Le Pen nu mai susține o ieșire din UE. Ea ar dori un referendum pentru revizuirea constituției, pentru a face legea franceză superioară normelor Uniunii Europene. Ea dorește, de asemenea, să restabilească controalele permanente la frontieră în zona Schengen, ceea ce ar contrazice legea din bloc.
Aceste măsuri ar afecta obligațiunile din țările mai slabe ale UE, cum ar fi Italia. Diferența dintre randamentele obligațiunilor pe 10 ani italiene și germane s-ar putea mări până la aproape 250 de puncte de bază.
De asemenea, rezultatul ar submina alți lideri pro-UE, cum ar fi italianul Mario Draghi. Merită menționat faptul că, Marine Le Pen ar trebui să câștige o majoritate parlamentară în iunie pentru a-și implementa pe deplin politicile, așadar volatilitatea pieței ar putea rămâne mai ridicată până la alegerile legislative din Franța.
Opiniile privind monedele digitale
Candidații au vorbit puțin despre monedele digitale, deși acestea se află în centrul problemelor pentru unii investitori.
Într-adevăr, potrivit unui studiu realizat de KPMG, 8% dintre cetățenii francezi au investit în active digitale.
Mai mult, ceea ce constituie o adevărată provocare pentru cei doi candidați este ponderea tot mai mare a procentului din populația franceză, circa 30 %, care intenționează să investească în criptomonede în cursul anului 2022. În timp ce Marine Le Pen s-a pronunțat, în mod direct, împotriva Bitcoin în 2016, numindu-l „periculos”, se pare că discursul său și-a pierdut ulterior din intensitate.
Ea a declarat, recent, că are în vedere o reflecție asupra problemei reglementării criptomonedelor, dorind să le integreze în legea piețelor financiare și, astfel, să reducă dubla impozitare (asupra lichidării activului și a câștigurilor de capital), la care investitorii sunt acum supuși.
Partidul lui Le Pen a mai adăugat că ar dori să ia în considerare un regim fiscal atractiv pentru criptomonedele susținute de proiecte de interes general.
La rândul său, Emmanuel Macron împărtășește opinia lui Le Pen cu privire la reglementare. Mai mult, în mai 2019, Emmanuel Macron a creat statutul de furnizor de servicii pe active digitale (PSAN) și viza opțională pentru strângerea de fonduri în criptomonede (ICO).
În 2022, legea finanțelor clarificase cadrul fiscal pentru criptomonede. Emmanuel Macron merge și mai departe cu planul său de a construi un metavers european, conștient de importanța strategică a sectorului și de necesitatea dezvoltării unui cadru clar pentru dezvoltarea blockchain-ului și stabilirea de noi jucători.
Despre XTB:
Cu peste 16 ani de experiență în piețele financiare, XTB este, în prezent, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume și o companie completă de investiții listată pe Bursa de la Varșovia. XTB Group include companii reglementate de cele mai mari autorități de supraveghere din lume, inclusiv FCA, CySEC și KNF. XTB este o companie tip fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport de excepție oferit clienților. Din 2004, XTB Group s-a extins pe 12 piețe importante din Europa, America Latină și Asia, atrăgând peste 352.000 de investitori individuali.
În 2021, XTB Group a primit licențe pentru a opera în Emiratele Arabe Unite și Africa de Sud. Cu platforme dezvoltate in-house și premiate la nivel global (xStation și xStation Mobile), XTB Group oferă peste 5.400 de instrumente, inclusiv acțiuni cu deținere, ETF-uri cu deținere și CFD-uri pe valută, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. În plus, prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologii de vârf pentru instituțiile financiare din întreaga lume.