Macron vorbește despre progrese substanțiale după ce s-a întâlnit la Washington cu Donald Trump

Președintele francez, Emmanuel Macron, consideră că s-au înregistrat progrese substanțiale în urma consultărilor pe care le-a avut luni cu președintele american, Donald Trump, cu privire la războiul din Ucraina, relatează dpa, preluată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 25 feb. 2025, 07:26
Macron vorbește despre progrese substanțiale după ce s-a întâlnit la Washington cu Donald Trump

Există discuții concrete cu privire la un plan de acțiune pentru a obține o pace durabilă în care Ucraina va fi implicată, a declarat Macron după întâlnirea sa la Casa Albă. „Cred că astăzi a fost un punct de cotitură în discuțiile noastre”, a spus el.

„Vă împărtășim dorința de a face pace”, i-a spus liderul francez lui Trump, dar a adăugat: „Pacea nu poate însemna capitularea Ucrainei”.

Liderul francez a declarat că au avut loc și discuții privind garanțiile de securitate atât din partea europenilor, cât și a Statelor Unite. Macron a insistat asupra unei păci durabile și a subliniat că o încetare a focului fără garanții de securitate nu va rezista. Franța a discutat deja cu Marea Britanie problema trimiterii de trupe de menținere a păcii ca parte a garanțiilor de securitate.

„Suntem, de asemenea, conștienți că europenii trebuie să facă mai mult pentru securitatea în Europa, pentru apărarea în Europa și pentru o distribuție mai echitabilă a poverii securității”, a declarat Macron.

Trump crede că este posibilă o încetare a focului înainte de a se ajunge la o pace durabilă. „Mi-ar plăcea să ajungem direct la un acord, dar încetarea focului se va întâmpla întotdeauna un pic mai repede”, a declarat el în conferința de presă comună cu Macron.

Fiecare zi în care luptele ar putea fi oprite mai repede ar salva sute, uneori mii de vieți, a spus Trump. „Așa că vrem să vedem dacă putem face asta foarte repede”. El a repetat declarația conform căreia crede că și partea rusă intenționează să pună capăt luptelor.

Președintele rus, Vladimir Putin, ar fi de acord cu forțe europene de menținere a păcii pentru a asigura o posibilă încetare a focului în Ucraina, a afirmat președintele american. Întrebat: „Îl veți convinge pe Vladimir Putin să accepte trupe europene ca forțe de menținere a păcii? Trump a răspuns: Da, va accepta”.

Liderul de la Casa Albă a spus că dorește să se întâlnească cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare, pentru a discuta despre accesul SUA la resursele ucrainene de materii prime, afirmând că cele două țări sunt foarte aproape de un acord.

Acordul ar lega ajutorul SUA acordat Ucrainei de accesul la resursele valoroase și strategice de pământuri rare ale acestei țări.

„Ajutăm Ucraina așa cum nimeni nu a mai ajutat-o vreodată”, a declarat președintele american, adăugând că nu dorește ca războiul din Ucraina să degenereze într-un al treilea război mondial.

SUA și Ucraina se ceartă de săptămâni întregi în legătură cu acest acord. Zelenski a refuzat inițial să-l semneze, afirmând că este nefavorabil pentru Ucraina. În plus, acesta nu conținea nicio garanție de securitate pentru țara sa, a declarat Zelenski, care încă luptă împotriva atacurilor rusești în războiul lansat de Moscova în 2022. Ucraina a cerut în mod explicit astfel de garanții, deși rămâne de văzut dacă o propunere revizuită le va conține.

Potrivit televiziunii publice ucrainene, Kievul a trimis deja Washingtonului o versiune finală a acordului-cadru privind accesul la zăcămintele ucrainene. Exploatarea acestora este considerată a fi atât importantă din punct de vedere strategic, cât și profitabilă din punct de vedere economic.

Dar analiștii spun că Ucraina va avea probabil nevoie de pământuri rare și de alte materii prime pentru propria reconstrucție, chiar dacă acest lucru înseamnă utilizarea resurselor din teritoriile ucrainene ocupate de Rusia.

La rândul său, Vladimir Putin a propus explorarea în comun cu SUA a zăcămintelor de pământuri rare, inclusiv a celor din părțile Ucrainei ocupate de Rusia. Rusia este pregătită să lucreze cu partenerii săi, inclusiv cu SUA, în această chestiune, a declarat Putin într-un interviu pentru televiziunea de stat rusă.

El a adăugat că Rusia deține unele dintre cele mai mari zăcăminte din lume în nordul îndepărtat al țării, precum și în Caucaz, Siberia, Orientul Îndepărtat și teritoriile ocupate ilegal în Ucraina, pe care le-a denumit noi teritorii. Președintele rus a discutat anterior despre dezvoltarea exploatării materiilor prime cu miniștri și alți reprezentanți ai statului în cadrul unei videoconferințe.

Întâlnirea lui Macron cu Trump are loc la câteva zile după ce președintele francez a organizat o conferință cu liderii a 19 țări europene și Canada pentru a consolida coordonarea privind Ucraina. Aceasta a urmat unui summit de criză găzduit de Macron la Paris cu privire la o potențială forță de menținere a păcii pe teren în Ucraina.

Discuțiile au loc în timp ce Europa se confruntă cu o problemă crucială: cum să răspundă la schimbarea radicală a politicii Statelor Unite în Ucraina sub conducerea lui Trump. Washingtonul încearcă să îi împingă pe Zelenski și Putin spre negocieri, transferând în același timp Europei responsabilitatea pentru asigurarea unui acord de pace

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Un număr peste așteptări de locuri de muncă au fost create în luna iunie în SUA. Șomajul a ajuns la 4,1%
Un număr peste așteptări de locuri de muncă au fost create în luna iunie în SUA. Șomajul a ajuns la 4,1%
Numărul locurilor de muncă create de către angajatorii americani, în luna iunie, a fost peste aşteptări, în timp ce rata şomajului a scăzut în mod suprinzător, ceea ce sugerează că......
BRICS va lansa un fond de garantare pentru a impulsiona investițiile din statele membre – surse Reuters
BRICS va lansa un fond de garantare pentru a impulsiona investițiile din statele membre – surse Reuters
Grupul ţărilor în curs de dezvoltare BRICS urmează să anunţe un nou fond de garantare, susţinut de Noua Bancă de ...
933 de zboruri au fost anulate joi în Franța ca urmare a grevei controlorilor de trafic aerian
933 de zboruri au fost anulate joi în Franța ca urmare a grevei controlorilor de trafic aerian
Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa a provocat joi anularea a 933 de zboruri, tocmai înainte de debutul vacanţelor ...
Nazare: Impactul pachetului fiscal este 1,5 – 1,8 puncte procentuale asupra inflației
Nazare: Impactul pachetului fiscal este 1,5 – 1,8 puncte procentuale asupra inflației
Impactul pachetului fiscal asupra inflaţiei este de 1,5 - 1,8 puncte procentuale, a anunţat, joi, ministrul Finanţelor, ...