MADR: 4,25 milioane de euro pentru formarea profesională a tinerilor fermieri
„Proiectul se va adresa instruirii unui număr cuprins între 100 şi 250 de persoane din grupul ţintă. Apelul de propuneri de proiecte este lansat la nivel naţional cu alocare judeţeană. Astfel, proiectele vor fi de tip grant cu o valoare de maximum 106.250 euro şi un cost pe persoană pentru zi de instruire de cel mult 85 euro. Suma totală alocată este 4,25 milioane de euro”, se arată în anunţ.
Instruirea se adresează tinerilor fermieri, fermierilor persoane fizice care activează în ferme mici, dar şi beneficiarilor de sprijin ai sub-măsurilor 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri’ şi 6.3 ‘Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici’. Scopul acestui apel de propuneri de proiecte aferent sub-măsurii 1.1. urmăreşte îmbunătăţirea competenţelor şi cunoştinţelor de bază precum şi diseminarea/asimilarea rezultatelor cercetării şi a inovării, prin acţiuni de formare profesională şi dobândire de cunoştinţe în rândul fermierilor în special beneficiari de sprijin ai sub-măsurilor 6.1 .i 6.3. La sfârşitul fiecărei sesiuni de formare profesională, cursanţii vor primi atestate de participare. Cursurile de formare profesională vor fi de scurtă durată, respectiv de 5 zile (40 ore).
MADR a publicat recent şi lista cu întrebările lansate de potenţialii beneficiari în cazul acestui apel de propuneri de proiecte, dar şi cu clarificări şi răspunsuri. Depunerea cererilor de finanţare în cadrul Apelului de propuneri de proiecte se face la sediile Compartimentelor de Dezvoltare Rurală Judeţene (CDRJ) până la data menţionată. Proiectul este finanţat din fonduri europene şi naţionale prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.