MADR: Au fost făcute primele plăţi în conturile furnizorilor de purcei în Programul de susţinere a raselor Bazna şi Mangaliţa
De asemenea, în Hunedoara au fost livraţi 4 purcei unui crescător, iar banii urmează să ajungă la fermierul înscris în program în perioada imediat următoare, suma cuvenită fiind de 1.000 lei. Plăţile vor continua pe măsură ce şi alţi fermieri vor parcurge etapele prevăzute în program.
Programul de susţinere a porcilor din rasele Bazna şi Mangaliţa prevede ca purceii pentru creştere şi îngrăşare să fie preluaţi de procesatori de la furnizorii de purcei din rasele Bazna şi/ sau Mangaliţa şi să fie transportaţi la crescătorii de porci graşi, ocazie cu care se încheie contractul de livrare între procesator şi crescătorul de porci.
Ajutorul de minimis ce reprezintă 250 lei/cap este acordat furnizorului de purcei livraţi la greutatea minimă de 10 kg fiecare. Transferul de purcei va continua şi în alte judeţe, ţinându-se cont de înscrierile în registru şi de existenţa purceilor înţărcaţi, ajunşi la greutatea de livrare, precizează MADR.