MADR: Comercianţii de produse agricole care dezinformează consumatorii vor fi scoşi de pe piaţă

Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) Daniel Botănoiu a declarat că 'produsele agricole realizate în ţara noastră şi inscripţionate Produs românesc vor ajunge mai repede pe farfuria românilor', în condiţiile în care se lucrează la o modificare în legislaţie care să faciliteze comercializarea acestor produse.
Economica.net - vin, 08 apr. 2016, 18:34
MADR: Comercianţii de produse agricole care dezinformează consumatorii vor fi scoşi de pe piaţă

‘Lucrăm la schimbarea legislaţiei în aşa fel încât să permitem apariţia produselor româneşti acolo unde le este locul, adică la întâlnirea cu consumatorul, în lanţurile de magazine, în alimentare, oriunde are impact direct cu consumatorul, produsul românesc trebuie să fie prezent’, a declarat vineri, pentru Agerpres, Daniel Botănoiu.

El a ţinut să adauge că acei comercianţi ‘care vor vinde produse agricole străine fără să indice ţara de provenienţă vor fi scoşi de pe piaţă’. ‘Dezinformarea practicată de unii comercianţi de produse agricole este un fals şi va fi pedepsită pe măsură, de la amenzi cuprinse între 10.000-15.000 de lei, până la suspendarea şi închiderea activităţii’, a adăugat Botănoiu.

Secretarul de stat a afirmat şi că trebuie şi ‘consumatorii să fie mai atenţi la ce pun în farfurie’. ‘Toţi trebuie să facem mai mult, consumatorul în momentul în care se duce să cumpere un produs trebuie să se uite cu mare atenţie şi să cântărească foarte serios în ce ţară se vor duce banii (…) dar şi la locurile de muncă din mediul rural, migraţia din mediul rural, menţinerea locurilor de muncă din mediul rural şi tradiţia pe care o apreciază toată lumea, căci în România, pe lângă peisajele superbe, se mănâncă cum trebuie, produse gustoase şi de înaltă calitate’, a mai declarat Daniel Botănoiu.

Secretarul de stat Daniel Botănoiu a fost prezent vineri la Râmnicu Sărat la prima ediţie a Festivalului apicultorilor organizat Asociaţia Apicultorilor Profesionişti ‘Albina Râmniceană’.

Te-ar mai putea interesa și
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Marcel Ciolacu drept prim-ministru al României...
STB SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu
STB SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu
Societatea de Transport București (STB) SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu. Acesta a mai deținut funcții ...
China a furnizat informații și documente într-o anchetă privind secționarea a doua cabluri submarine în Marea Baltică
China a furnizat informații și documente într-o anchetă privind secționarea a doua cabluri submarine în Marea Baltică
China a furnizat informaţii şi documente unei anchete comune privitoare la două cabluri submarine secţionate din Marea ...
Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț ar putea fi prima șosea de mare viteză construită cu deținuți, după Revoluție
Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț ar putea fi prima șosea de mare viteză construită cu deținuți, după Revoluție
Compania Națională de Investiții Rutiere a inițiat un parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor pentru ...