MADR: Peste 11.000 de fermieri vor primi în zilele următoare ajutorul pentru motorina utilizată în agricultură, în T3 2016
‘În baza ordinului ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 3 din data de 11 ianuarie 2017, de astăzi, 19 ianuarie 2017, au fost alimentate conturile centrelor judeţene APIA cu suma de 119,1 milioane lei aferentă cantităţilor de motorină utilizate în trimestrul III al anului 2016, urmând ca acestea să emită în zilele următoare ordinele de plată către cei 11.693 de beneficiari’, precizează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat.
De asemenea, potenţialii beneficiari pot depune până la finele data de 31 ianuarie 2017 cererile de plată a ajutorului pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 1 octombrie – 31 decembrie 2016 , respectiv trimestrul IV al anului 2016.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, a cărui valoare unitară, determinată potrivit prevederilor art. 218 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, este de 1,7975 lei/litru.
Potrivit datelor APIA, diferenţa cantităţilor de motorină este de 66,27 milioane de litri, iar valoarea totală a ajutorului de stat aferent depăşeşte 119 milioane de lei.