MADR: România ar putea exporta anual două milioane de berbecuţi în Emiratele Arabe Unite

România ar putea exporta anual două milioane de berbecuţi în Emiratele Arabe Unite (EAU), la ora actuală existând discuţii directe între companiile emirateze şi firmele româneşti pentru perfectarea unor contracte comerciale, potrivit datelor furnizate la solicitarea Agerpres de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Economica.net - mie, 15 mai 2019, 11:51
MADR: România ar putea exporta anual două milioane de berbecuţi în Emiratele Arabe Unite

„Ovinele reprezintă, în momentul de faţă, un potenţial extraordinar de export, pe care România îl deţine, iar acesta trebuie valorificat la maxim”, susţin reprezentanţii MADR.

România se află pe excedent în comerţul cu produse agricole cu EAU, numai în ultimii doi ani exportând în Emiratele Arabe Unite produse în valoare de 83 milioane euro, principalele produse exportate fiind însă cerealele.

„În total, România a exportat în Emiratele Arabe Unite produse în valoare de 83 milioane euro în cei doi ani, în timp ce importurile au fost de doar aproximativ 220.000 euro. Evident că suntem departe de atingerea potenţialului de schimb între cele două ţări şi tocmai de aceea, în anul 2018, au fost efectuate vizite la cel mai înalt nivel în EAU, pentru dezvoltarea acestor relaţíi comerciale şi mai ales a exporturilor cu animale vii şi produse din carne”, spun reprezentanţii MADR.

Astfel, au avut loc o serie de întâlniri cu societăţi precum: Al Farzana Trading din Dubai, Al Dahra Holding din Abu Dhabi, compania Oasis Livestock din Abu Dhabi, compania Al Eatemad LLC din Abu Dhabi şi cu societatea Thani Capital LLC din Dubai.

Potrivit datelor MADR, în România, compania din EAU – Al Dahra – a achiziţionat anul trecut acţiunile SC Agricost SA din judeţul Brăila, societate care exploatează terenurile din Insula Mare a Brăilei şi intenţionează să investească în agricultura locală, aproximativ 450 milioane de dolari.

În luna februarie a acestui an, MADR anunţa că România va putea exporta carne de oaie şi ovine vii către o altă ţară, respectiv Iran, estimând că vor putea pleca către această destinaţie circa 800.000 de capete în termen de şase luni, în urma deschiderii pieţei de export pentru ovine.

„Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că, datorită eforturilor diplomatice şi ale Guvernului României din ultima perioadă, a fost deschisă piaţa de export pentru ovine cu Republica Iran. Astfel, în ianuarie 2019 a fost agreat modelul de certificat de export între Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor din România (ANSVSA) şi Organizaţia Veterinară a Iranului, fiind deblocate exporturile de carne de oaie şi ovine în viu către Iran”, informa MADR într-un comunicat postat pe site.

În acest context, în data de 4 februarie 2019 a intrat în Iran primul transport de 20 tone de carne de oaie din România, acesta fiind doar începutul unui contract cu un potenţial mare de dezvoltare. Exportatorul, o societate comercială din Bacău, va continua colaborarea cu agenţii economici din Iran, purtându-se discuţii despre alte transporturi, terestre sau pe cale aeriană, în perioada următoare estimările arată un export de circa 1.000 tone lunar.

„MADR salută această reuşită, în contextul unei cereri foarte mari existente la nivelul Iranului de carne de ovine şi ovine în viu şi în continuă creştere, într-un domeniu în care ţara noastră dispune de ample posibilităţi. Discuţiile între oamenii de afaceri români şi companiile din Iran interesate de o astfel de colaborare se află într-un stadiu foarte avansat, iar în termen de şase luni, agenşii economici din Romania vor trimite la export în Iran un efectiv de aproximativ 800.000 ovine, dintre care 200.000 vor fi trimise în ţara de destinaţie de o societate comercială din Bucureşti, iar restul de către o companie din judeţul Timiş”, se preciza atunci în comunicat.

Potrivit sursei citate, autorităţile iraniene lucrează cu ANSVSA la deblocarea importurilor şi pentru bovine.

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), România, numărul total de ovine şi caprine a crescut la nivel naţional cu 1,8%, în 2018 faţă de anul anterior, România clasându-se astfel pe locul patru în Uniunea Europeană (UE) în ceea ce priveşte efectivele din această rasă, cu 11,69 de milioane de capete, după Marea Britanie, Spania şi Grecia.

La efectivele de bovine, România s-a situat în 2018 pe locul zece în Uniunea Europeană, după Franţa, Germania, Regatul Unit, Irlanda, Spania, Italia, Polonia, Olanda şi Belgia, cu 1,984 milioane de capete.

Te-ar mai putea interesa și
ANAR anunță că a închiriat trei perimetre din spațiul maritim scoase la licitație, iar pentru alte încă 25 de perimetre va relua procedura
ANAR anunță că a închiriat trei perimetre din spațiul maritim scoase la licitație, iar pentru alte încă 25 de perimetre ...
Trei perimetre din spaţiul maritim, dintre cele 28 scoase la licitaţie, au fost adjudecate, a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă transmis către AGERPRES, Administraţia Naţională......
Prețul spot al energiei electrice a luat-o din nou razna: spre 4.000 lei/MWh mâine seară
Prețul spot al energiei electrice a luat-o din nou razna: spre 4.000 lei/MWh mâine seară
Prețul spot al energiei electrice pe piața de la București a sărit de 3.800 de lei/MWh pentru energia cu livrare mâine ...
Inundații în Spania. Premierul Sanchez anunță un plan de urgență în valoare de peste 10,6 miliarde de euro. Aproape 15.000 de militari au fost trimiși în zonele afectate
Inundații în Spania. Premierul Sanchez anunță un plan de urgență în valoare de peste 10,6 miliarde de euro. Aproape ...
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a anunţat marţi un prim plan de urgenţă în valoare de 10,6 miliarde de euro pentru ...
Americanii aleg un nou președinte al SUA și Fed-ul o nouă rată a dobânzii
Americanii aleg un nou președinte al SUA și Fed-ul o nouă rată a dobânzii
Aceasta este o săptămână aglomerată, ce vine cu două evenimente importante: alegerea unui nou președinte al Statelor ...