MADR: Sectorul românesc de creştere a porcilor este interesat să poată participa la piaţa comună, fără restricţii
Şeful MADR şi preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Radu Roatiş Cheţan, au participat luni, 6 iunie 2016, la Bruxelles (Belgia), la întâlnirea cu oficialul european, în cadrul căreia au fost abordate aspecte legate de pesta porcină africană, posibilitatea eliminării, pentru sistemul industrial de creştere a porcilor, a restricţiilor din cauza pestei porcine clasice, sistemul de colectare şi distrugere a cadavrelor de animale şi dermatoza nodulară contagioasă.
Potrivit unui comunicat al MADR remis marţi AGERPRES, problema pestei porcine clasice (PPC), boală care nu a mai fost diagnosticată la porcii domestici sau sălbatici din ţara noastră din luna octombrie 2007, a fost un alt subiect de discuţie cu comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţa Alimentelor.
Programele de supraveghere arată că situaţia este favorabilă României şi nu mai există circulaţie a virusului.
‘Până în prezent, România nu a efectuat niciodată comerţ intracomunitar cu porci vii. Sper să deblocăm cât mai rapid exporturile de porci vii în Uniunea Europeană. Sectorul industrial de creştere a porcilor este interesat să poată participa la piaţa comună, fără restricţii’, a afirmat ministrul Achim Irimescu, în comunicatul MADR.
Comisarul european Vytenis Andriukaitis a fost de acord că trebuie schimbat statutul României cu privire la pesta porcină clasică, rămânând să se identifice soluţia legală optimă în cel mai scurt timp.
În privinţa pestei porcine africane, în contextul apropierii bolii de graniţa de est a UE (deja prezentă în regiunea Odessa din Ucraina), România a solicitat Comisiei Europene să sprijine cu expertiză tehnică şi financiar autorităţile veterinare din ţara noastră astfel încât să poată fi luate toate măsurile necesare pentru prevenirea apariţiei bolii.
‘Având în vedere riscul epidemiologic crescut determinat de evoluţia bolii ‘dermatoză nodulară contagioasă a bovinelor’ în Bulgaria, oficialii români au menţionat în cadrul întâlnirii activităţile întreprinse de către ANSVSA în ceea ce priveşte întărirea măsurilor de profilaxie nespecifică împotriva bolii cât şi cele de pregătire a administraţiei veterinare şi a celei cu responsabilităţi în controlul bolii, în vederea unei eventuale intervenţii.
În ceea ce priveşte sistemul de colectare şi distrugere a cadavrelor de animale de pe teritoriul României, concluziile discuţiilor au arătat că este necesară o colaborare foarte strânsă între toate instituţiile statului cu atribuţii în acest sens, conform prevederilor OG 47/2005 privind reglementările de neutralizare a deşeurilor de origine animală, respectiv MADR, MDRAP şi MMAP, în vederea elaborării strategiei privind modalitatea de organizare a sistemului de ecarisare şi de finanţare a cheltuielilor de transport şi eliminare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman (SNCU).