MADR: Tribunalul UE a dat câștig de cauză României într-un proces intentat împotriva Comsiei Europene pentru o corecție financiară de 18,7 milioane de euro
„Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale salută hotărârea Tribunalului Uniunii Europene care a dat câştig de cauză României, la data de 18 ianuarie 2023, în cauza T-33/21. Procesul în acest dosar a fost iniţiat de România care a vizat anularea unei decizii a Comisiei Europene prin care au fost aplicate statului român corecţii financiare în cuantum de 18.717.475,08 euro, pentru plăţi efectuate în favoarea bunăstării porcinelor în anii financiari 2017-2019 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013”, se menţionează în comunicat.
În urma demersului în faţa instanţei UE, aceasta a dat câştig de cauză României şi a anulat decizia atacată în ceea ce priveşte întreaga sumă de 18,717 milioane euro, precizează MADR.
„Hotărârea obţinută este rezultatul foarte bunei colaborări dintre Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Reprezentarea juridică a statului român în cauza T-33/21 a fost asigurată de Ministerul Afacerilor Externe prin Agentul Guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Echipa de jurişti implicată a fost alcătuită din Emilia Gane, agent guvernamental, Loredana Baţagoi, şef al Serviciului Contencios UE, şi Oana-Cătălina Ichim, diplomat, experţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale asigurând sprijinul tehnic în vederea pregătirii argumentaţiei juridice a României”, subliniază sursa citată.
Hotărârea Tribunalului UE nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.”.