Maduro învestit nou preşedinte al Venezuelei
„Jur să respect Constituţia în numele poporului venezuelean, jur în numele memoriei eterne a +Comandantului Suprem+”, a declarat Maduro, ales pentru un mandat de şase ani.
Maduro, care a primit eşarfa prezidenţială de la preşedintele Adunării, Diosdado Cabello, şi una din fiicele lui Chavez, Maria Gabriela, a jurat de asemenea „să construiască o patrie independentă şi dreaptă pentru toată lumea”.
Nicolas Maduro, 50 de ani, a fost ales duminică cu 50,8% din voturi, faţă de 49% pentru candidatul opoziţiei, guvernatorul Henrique Capriles, care contestă rezultatele şi denunţă „nereguli”.
În timpul ceremoniei de inaugurare a noului preşedinte, concerte de tigăi şi oale au răsunat în mai multe cartiere ale capitalei, în semn de nemulţumire. Ca răspuns, guvernul a lansat focuri de artificii.
La cererea candidatului opoziţiei, Consiliul naţional electoral /CNE/ a anunţat vineri că va proceda la un audit al urnelor de la alegeri.