MAE: Activitatea Ambasadei României la Tripoli a fost suspendată temporar

Activitatea Ambasadei României la Tripoli a fost suspendată temporar ca urmare a agravării situaţiei din Libia, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) remis, vineri, AGERPRES.
Economica.net - vin, 08 aug. 2014, 17:58
MAE: Activitatea Ambasadei României la Tripoli a fost suspendată temporar

‘Având în vedere agravarea situaţiei de securitate din Libia, pe baza informaţiilor actualizate rezultate în urma monitorizărilor permanente efectuate la nivelul Celulei de Criză din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, s-a dispus suspendarea temporară a activităţii Ambasadei României la Tripoli şi relocarea personalului diplomatic şi consular la Tunis pentru o perioadă nedeterminată’, se arată în comunicat.

Celula de Criză a Ministerului Afacerilor Externe a acţionat în faza premergătoare relocării Ambasadei României de la Tripoli, în direcţia acordării asistenţei şi protecţiei consulare cetăţenilor români aflaţi în Libia, sprijinind evacuarea unui număr de 72 de cetăţeni români (până la data de 8 august 2014).

Având în vedere relocarea misiunii de la Tripoli la Tunis, asistenţa consulară pentru cetăţeni români rămaşi în Libia va fi asigurată în continuare de la Tunis, cetăţenii români putând apela numărul de telefon +216 71 766926, telefonul de urgenţă  +216 24023567, faxul +216 71 767695, e-mail [email protected] şi site-ul www.tunis.mae.ro.

‘Sub directa coordonare a prim-ministrului Victor Ponta, la data de 8 august 2014, concomitent cu relocarea Ambasadei României la Tripoli, Celula de criză MAE a organizat o nouă operaţiune complexă de evacuare, pe cale terestră, din Tripoli în Tunisia, a unui număr de 25 de cetăţeni români, la cererea acestora. Acţiunea de evacuare a fost realizată cu implicarea directă a Ambasadelor României la Tripoli şi Tunis. Grupul de cetăţeni români a fost însoţit pe toată durata transportului către Tunis de personalul diplomatic şi consular al Ambasadei României la Tripoli’, informează MAE.

Până în acest moment au fost evacuaţi din Libia toţi cetăţenii români care au solicitat sprijinul cu privire la părăsirea teritoriului.

‘În contextul asistenţei consulare acordate încă de la debutul conflictului civil din Libia, Ministerul Afacerilor Externe al României, atât prin Ambasada României la Tripoli, cât şi la nivelul Centralei, a organizat în mod constant întâlniri cu reprezentanţii companiilor româneşti care activează pe teritoriul libian, ocazie cu care a fost prezentată situaţia de securitate din Libia, fiind transmise recomandări ferme de părăsire a teritoriului acestui stat. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe al României a lansat cetăţenilor români numeroase recomandări de părăsire imediată a teritoriului Libiei. Cu toate acestea, o parte a cetăţenilor români au optat pentru a rămâne în continuare în acest stat’, mai spune ministerul.

MAE român îşi exprimă speranţa că situaţia politică şi de securitate va înregistra evoluţii pozitive în perioada următoare, care să permită reinstaurarea stabilităţii.

Potrivit comunicatului, deşi misiunea diplomatică română la Tripoli a fost relocată, aceasta va continua să menţină contactul permanent cu cetăţenii români rămaşi în Libia şi va acţiona, în cooperare cu Ambasada României la Tunis, în direcţia acordării în continuare de asistentă consulară.

‘De asemenea, Ambasada României la Tripoli va continua monitorizarea situaţiei de securitate din Libia şi colaborarea cu misiunile diplomatice străine care au rămas pe teritoriul libian şi deîndată ce condiţiile de securitate o vor permite, MAE va analiza oportunitatea reluării activităţii diplomatice a Ambasadei României la Tripoli’, informează MAE.

Până în prezent mai multe state membre UE şi-au relocat misiunile în Tunisia, misiunea diplomatică a României fiind printre puţinele ambasade rămase operaţionale şi care a acţionat până la acest moment în direcţia acordării asistenţei şi protecţiei consulare cetăţenilor români aflaţi încă pe teritoriul Libiei.

Până în prezent, Ministerul Afacerilor Externe al României a organizat şi sprijinit  evacuarea unui număr de 112 cetăţeni români. Cheltuielile ocazionate de evacuarea pe cale terestră a cetăţenilor români din Libia au fost acoperite integral de Ministerul Afacerilor Externe.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...