MAE: Aproape două milioane de buletine de vot trimise la cele 417 secţii de votare din Diaspora

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a prezentat, miercuri, într-o conferinţă de presă, măsurile pentru organizarea alegerilor parlamentare în diaspora, unde vor fi 417 secţii de votare în străinătate, ”cel mai mare număr organizat vreodată”, pentru care au fost tipărite aproape două milioane de voturi, dar vor putea vota doar românii cu domiciliul sau reşedinţa din străinătate, nu şi turiştii.
Economica.net - mie, 07 dec. 2016, 13:40
MAE: Aproape două milioane de buletine de vot trimise la cele 417 secţii de votare din Diaspora

Purtătorul de cuvânt al MAE, Ionuţ Vâlcu, a spus că cele 417 secţii de votare din diaspora pentru scrutinul din 11 decembrie reprezintă un număr record, fiind cu 111 mai multe decât la parlamentarele din 2012 şi cu 123 mai multe decât la prezidenţialele din 2014.

193 dintre aceste secţii de votare vor fi pe lângă ambasade, consulate şi institutele culturale şi alte 217 au fost organizate de MAE pe baza datelor statistice privind votul la scrutinele anterioare. Doar şapte secţii de votare au fost organizate la cererea cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate: una la Luton, în Marea Britanie, patru în Republica Moldova şi două secţii în Spania.

Cele mai multe secţii de votare din străinătate sunt în Italia – 73, urmată de Spania, cu 53 de secţii, Republica Moldova – 35 de secţii, SUA – 31, Marea Britanie – 21, Franţa – 16 şi Germania, cu 15 secţii de votare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al MAE, în localităţile unde la prezidenţialele din 2014 au fost cozi la vot – Chişinău, Bruxelles, Roma, Londra sau Madrid, anul acesta a fost suplimentat numărul secţiilor de votare.

În schimb, pentru votul prin corespondenţă s-au înscris doar 8.889 români, care vor trebui să trimită plicurile cu opţiunile electorale astfel încât acestea să ajungă la Bucureşti până cel târziu joi, 8 decembrie, la ora 24.00.

În ceea ce priveşte modalitatea de votare în străinătate, purtătorul de cuvânt al MAE a precizat că îşi vor putea exprima votul toţi românii cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate. Aceştia vor putea merge la orice secţie de votare din afara ţării cu condiţia să aibă paşaport sau carte de identitate şi un document care să ateste faptul că au reşedinţa în afara ţării.

Românii care în ziua votului vor fi plecaţi în străinătate ca turişti nu vor putea vota, a mai spus oficialul MAE.

Pentru votul din diaspora, Ministerul de Externe a expediat secţiilor de votare 1.993.930 de buletine de vot, dintre care jumătate pentru Senat, iar jumătate pentru Camera Deputaţilor.

„MAE a desemnat personal diplomatic şi administrativ din serviciul exterior şi a propus persoane din comunităţile de români din străinătate pentru a face parte din birourile secţiilor de votare din străinătate. Pentru a asigura numărul minim de trei membri pentru funcţionarea unui birou al unei secţii de votare din străinătate, MAE a desemnat deja trei persoane. Numărul maxim al unei secţii de votare din străinătate este de nouă persoane şi partidele vor numi reprezentanţi în aceste birouri. În cazul în care nu vor exista suficiente numiri din partea competitorilor politici, MAE va asigura cu acest minim de trei persoane funcţionarea secţiilor de votare din străinătate”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al MAE, Ionuţ Vâlcu.

Te-ar mai putea interesa și
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi publicaţia Handelsblatt, citând un purtător de cuvânt al producătorului......
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...