MAE: Atenţionare de călătorie în Grecia şi Germania
Confederaţia Generală a Lucrătorilor Greci (GSEE) şi Administraţia Supremă a Funcţionarilor Publici (ADEDY), cel mai mare sindicat al funcţionarilor publici eleni, au anunţat organizarea unei greve naţionale de 24 de ore.
La protest şi-au anunţat participarea şi reprezentanţii transportatorilor de călători urbani şi feroviari, precum şi Administraţia Federaţiei Panelene Maritime (PNO). Până în prezent, sindicatele controlorilor de trafic aerian şi personalului navigant nu s-au raliat protestului.
În Germania că Organizaţia Independentă a Însoţitorilor de Zbor – Uniunea Personalului de Cabină a anunţat prelungirea grevei şi pentru perioada 11 – 13 noiembrie 2015, în intervalul orar 04,00-23,59 pentru toate zborurile de pe / către aeroporturile Frankfurt, Munchen şi Dusseldorf.
Potrivit unui comunicat de presă al MAE. remis marţi seara AGERPRES, cursele care sunt efectuate de grupul de companii Lufthansa CityLine, Germanwings, Eurowings, Air Dolomiti, Austrian Airlines, Swiss şi Brussels Airlines nu sunt afectate de grevă şi se derulează de la / către Frankfurt, Dusseldorf şi Munchen, conform programului.
‘Lufthansa încearcă să limiteze cât mai mult posibil efectele grevei şi să informeze pasagerii din timp referitor la eventuale modificări ale programului zborurilor. Se recomandă informarea, în prealabil, privind starea zborurilor, accesând pagina dedicată de Internet www.lufthansa.com’, precizează MAE.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia ‘Călătoreşte în siguranţă’ (disponibilă gratuit în ‘App Store’ şi ‘Google Play’), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale, informează MAE într-un Comunicat transmis AGERPRES.