MAE: Cetățenii români prezenți în Afganistan sunt angajați ai Misiunii ONU de Asistenţă, ai Delegației UE, ai unei companii de securitate și ai unui ONG

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat, luni, că, din datele pe care le deţine, în Afganistan se mai află 35 de cetăţeni români, în principal personal de securitate angajat de Misiunea ONU de Asistenţă în această ţară (UNAMA), respectiv de o companie de profil.
AGERPRES - lun, 16 aug. 2021, 21:07
MAE: Cetățenii români prezenți în Afganistan sunt angajați ai Misiunii ONU de Asistenţă, ai Delegației UE, ai unei companii de securitate și ai unui ONG

Potrivit unui comunicat de presă al MAE, la nivelul Ambasadei României la Islamabad, care asigură reprezentarea ţării noastre în relaţia cu Afganistanul, îşi înregistraseră prezenţa 60 de cetăţeni români cu activităţi în Afganistan ca angajaţi ai Delegaţiei UE în această ţară, ai UNAMA, respectiv ai unei companii de securitate şi unui ONG.

„La momentul accelerării deteriorării situaţiei de securitate, o parte dintre aceşti cetăţeni români părăsiseră deja teritoriul afgan pentru efectuarea concediului de odihnă. De asemenea, 11 cetăţeni români, angajaţi ai Delegaţiei UE în Afganistan, au fost recent evacuaţi, aceştia aflându-se în acest moment la Doha şi urmând a-şi continua călătoria spre România imediat ce vor fi îndeplinite toate procedurile specifice”, se precizează în comunicat.

Citește și: https://www.economica.net/klaus-iohannis-a-dispus-implicarea-urgenta-a-fortelor-aeriene-romane-pentru-evacuarea-romanilor-aflati-in-afganistan_526886.html

În contextul evoluţiilor legate de situaţia de securitate din Afganistan, Celula de criză interinstituţională, convocată din dispoziţia ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, şi-a continuat activitatea pentru sprijinirea şi acordarea de asistenţă cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul afgan, în vederea evacuării acestora în condiţii de siguranţă, indică ministerul, care adaugă că, prin Ambasada României la Islamabad, a menţinut şi menţine legătura cu aceştia.

„MAE şi celelalte instituţii care fac parte din Celula de criză interinstituţională vor acorda tot sprijinul misiunii Forţelor Aeriene Române, dispusă de preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, la propunerea domnului Florin-Vasile Cîţu, prim-ministrul României, pentru evacuarea de pe Aeroportul din Kabul a cetăţenilor români aflaţi încă pe teritoriul statului afgan”, se arată în comunicatul de presă transmis de MAE.

Începând cu data 13 august, a fost ridicat nivelul de alertă pentru Afganistan la cel maxim (Pericol major – Părăsiţi imediat ţara).

Ministerul Afacerilor Externe a recomandat ca, în cazul în care se mai află cetăţeni români în Afganistan care nu au contactat încă misiunea diplomatică a României din Pakistan, să se adreseze urgent acesteia şi să-şi comunice coordonatele pentru a putea fi contactaţi în caz de necesitate.

„Celula de criză interinstituţională îşi continuă activitatea, în regim permanent, monitorizează evoluţiile şi rămâne în contact cu partenerii internaţionali ai României, respectiv cu ONU şi reprezentanţi ai companiei angajatoare, în vederea analizării operative a tuturor informaţiilor şi pentru a propune adoptarea măsurilor necesare în astfel de situaţii”, transmite MAE.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Islamabad +92 51 8441476, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice +92 311 4469900.

Citește și: https://www.economica.net/citu-vom-trimite-un-avion-pentru-a-i-repatria-pe-romanii-aflati-in-afganistan_526872.html

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...