MAE îi îndeamnă pe cetățenii români din Afganistan să părăsească urgent această țară

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează vineri că a fost reevaluat şi ridicat nivelul de alertă pentru Afganistan şi îndeamnă cetăţenii români să părăsească de urgenţă teritoriul acestui stat şi să evite orice deplasare în Afganistan, relatează Agerpres
AGERPRES - vin, 13 aug. 2021, 19:43
MAE îi îndeamnă pe cetățenii români din Afganistan să părăsească urgent această țară

De asemenea, MAE avertizează într-un comunicat”că aceste evoluţii de securitate se asociază cu un risc major de atentate teroriste şi de confruntări armate”.

Ministerul român reaminteşte că activitatea Ambasadei României la Kabul a fost suspendată în anul 2019, în urma unui atentat care a avariat grav clădirea misiunii. Având în vedere lipsa unei misiuni operaţionale la Kabul şi faptul că Ambasada României de la Islamabad a preluat reprezentarea ţării noastre în relaţia cu Afganistanul, capacitatea de intervenţie a acestei misiuni în Afganistan este limitată, mai ales în contextul deteriorării situaţiei de securitate din această ţară.

Citește și: https://www.economica.net/statele-unite-le-au-cerut-cetatenilor-americani-sa-plece-imediat-din-afganistan_526464.html

MAE recomandă ferm cetăţenilor români care se deplasează în Afganistan sau care se află deja pe teritoriul acestui stat să se adreseze Ambasadei României la Islamabad şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând propriile coordonate pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

Ministerul Afacerilor Externe aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Islamabad +92 51 8441476, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice +92 311 4469900.

Totodată, cetăţenii români pot solicita sprijin misiunilor diplomatice ale statelor membre ale Uniunii Europene care sunt încă operaţionale la Kabul (Afganistan).

* Sănătatea şi siguranţa oamenilor care trăiesc în Afganistan devin aspecte tot mai urgente, în contextul în care talibanii îşi continuă ofensiva în întreaga ţară, au avertizat, vineri, mai multe agenţii ale ONU, potrivit DPA.

”Suntem aproape de izbucnirea unui dezastru umanitar”, a declarat, la Geneva, Shabia Mantoo, purtătoare de cuvânt a Agenţiei ONU pentru refugiaţi.

Ea a precizat că o atenţie specială trebuie acordată femeilor şi copiilor, care sunt nevoiţi să-şi părăsească locuinţele de teama talibanilor.

La rândul său, Tomson Phiri, purtător de cuvânt al Programului alimentar mondial, a afirmat că pentru aproximativ o treime din populaţia afgană nu mai pot fi asigurate resursele alimentare.

Două milioane de copii au nevoie imediată de ajutor. ”Mă tem că răul va veni abia de acum încolo”, a subliniat el.

În opt zile, insurgenţii talibani au cucerit aproape jumătate din capitalele de provincie din Afganistan. Ei controlează cea mai mare parte a nordului, a vestului şi a sudului ţării.

Citește și: https://www.economica.net/marea-britanie-le-a-cerut-cetatenilor-sai-sa-paraseasca-imediat-afganistanul_525670.html

Capitala Kabul, Mazar-i-Sharif, principalul oraş din nord, şi Jalalabad (est) sunt singurele trei mari oraşe aflate încă sub controlul guvernului.

Talibanii şi-au lansat ofensiva în mai, odată cu debutul retragerii definitive a trupelor americane şi ale NATO din Afganistan, operaţiune ce ar urma să se încheie la 31 august. Ei au ocupat mai întâi vaste zone rurale, fără a întâmpina prea multă rezistenţă. Ulterior, avansarea lor s-a accelerat dramatic în ultimele zile, mai multe oraşe importante căzând în mâinile lor, conform sursei citate.

Te-ar mai putea interesa și
DEER investește 70 de milioane de lei în modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice din municipiul Sibiu
DEER investește 70 de milioane de lei în modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice din municipiul ...
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), sucursala Sibiu, derulează lucrarea de investiții ”Stația de transformare 110/20 kV Sibiu Vest în municipiul Sibiu, din județul Sibiu”,......
Intervenție complexă în zona Praid. ANAR lucrează cu zece motopompe pentru reducerea salinității apei din aval după ce salina a fost inundată (Video)
Intervenție complexă în zona Praid. ANAR lucrează cu zece motopompe pentru reducerea salinității apei din aval după ...
Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR) şi Administraţia Bazinală de Apă Mureş (ABA) continuă intervenţiile ...
Fintechul german NAGA, controlat de antreprenorul român Octavian Pătrașcu, își consolidează parteneriatul cu echipa de fotbal Borussia Dortmund
Fintechul german NAGA, controlat de antreprenorul român Octavian Pătrașcu, își consolidează parteneriatul cu echipa ...
NAGA Group, fintech listat la Bursa de Valori din Frankfurt (XETRA: N4G), activ în peste 100 de țări, anunță că își ...
CFR Călători anunță că nu își sistează activitatea și că nu intră în faliment
CFR Călători anunță că nu își sistează activitatea și că nu intră în faliment
Compania CFR Călători S.A. a transmis astăzi un comunicat de presă în care susține că nu își va sista activitatea ...