MAE: Informaţiile despre favorizarea TAP în detrimentul Nabucco, premature şi speculative
„Am urmărit şi noi comentariile care s-au făcut şi se fac în aceste zile în presă pe această temă. Ţin însă să vă spun că la acest moment orice tip de comentarii privind decizia consorţiului amintit, consorţiul Shah Deniz, sunt premature şi le pot numi speculative. Nu a fost făcut încă niciun anunţ, nici oficial, nici neoficial, cu privire la decizia care va fi luată. Din informaţiile noastre, un anunţ privind decizia care ar urma să fie făcută ar putea avea loc către finalul acestei luni”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al MAE, Brânduşa Predescu.
Consorţiul care exploatează zăcământul gigant de gaze naturale Shah Deniz, din Marea Caspică, a luat recent decizia finală privind ruta pe care va exporta gaz către Europa, având de ales între proiectul Nabucco, susţinut de UE, şi Trans-Adriatic Pipeline (TAP).
Potrivit informaţiilor obţinute de ziarul austriac WirtschaftsBlatt, reprezentanţii statului azer şi ai investitorilor de la Shah Deniz s-au întâlnit joi la Baku, unde au luat decizia finală privind gazoductul preferat pentru a aduce gaze în Europa. Pentru moment, hotărârea rămâne un secret, notează publicaţia.
Proiectul câştigător va fi anunţat pe 28 iunie, cu o săptămână înainte ca preşedintele azer Ilham Aliyev să se întâlnească, la Bruxelles, cu preşedintele Comsiei Europene Jose Manuel Barroso, pentru a discuta despre coridorul sudic de transport al gazelor naturale.
Analiştii contactaţi de WirtschaftsBlatt consideră că şansele sunt 50-50.
Pe de altă parte, analistul Emil Hurezeanu a susţinut recent că proiectul Nabucco Vest, care urma să traverseze România, nu mai este de actualitate, deoarece Azerbaidjanul a făcut opţiunea pentru gazoductul TAP.
Nabucco Vest ar urma să lege graniţa europeană a Turciei cu Austria.
Pentru a putea aduce gazele din Şah Deniz în Europa, Nabucco Vest ar urma să le preia din gazoductul TANAP, care porneşte de la zăcământul Şah Deniz şi ajunge până la graniţa europeană a Turciei. Acţionarii Nabucco Vest discută cu acţionarii TANAP să interconetze cele două conducte.
Totodată, tot de la graniţa europeană a Turciei pleacă o altă conductă de gaze, prin Grecia şi peste mare până în Italia, denumită TAP.
Oficialii Nabucco discută cu reprezentanţii consorţiului care dezvoltă zăcământul Şah Deniz să cumpere gazele şi să le livreze în Europa.
Începerea lucrărilor la Nabucco este programată pentru 2015, iar primele livări ar urma să fie făcute în 2018 în Georgia şi Turcia. Gazele transportate de această conductă erau preconizate să ajungă în Europa în 2019.
Din consorţiul Nabucco fac parte Bulgaria, Turcia, România, Ungaria şi Austria. Germania s-a retras recent din proiect. Gazele transportate de conductă ar urma să vină din Azerbaijan şi să treacă prin Turcia, Bulgaria, Ungaria, România şi Austria.