MAE: Intrarea în Anglia doar cu test negativ pentru Covid-19 a fost amânată pentru luni
Cu toate acestea, precizează sursa citată, măsurile se aplică pentru intrarea pe teritoriul Scoţiei de vineri, ora 04:00.
Astfel, toate persoanele care călătoresc în Regatul Unit pot intra pe teritoriul Angliei cu condiţia prezentării unui test cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum trei zile anterior. Sunt acceptate testele moleculare, de tip PCR sau tehnologii derivate, LAMP (amplificare izotermă mediată prin buclă) sau antigen. Rezultatul testului negativ trebuie să fie redactat în original în limbile engleză, franceză sau spaniolă, nefiind acceptate traduceri.
Totodată, certificatul care atestă rezultatul negativ trebuie prezentat în original şi trebuie să includă următoarele informaţii: numele persoanei testate, data naşterii sau vârsta, rezultatul testului, data prelevării sau recepţionării probei, numele laboratorului care a efectuat testul, datele de contact ale acestuia, precum şi numele dispozitivului de testare. Toate informaţiile disponibile la acest moment cu privire la cerinţele aplicabile testării pot fi consultate la pagina de internet: www.gov.uk.
Conform autorităţilor britanice, prezentarea unui test cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu exclude măsura obligatorie de autoizolare pentru o perioadă de 10 zile de la sosirea în Anglia. Măsura autoizolării poate fi suspendată cu condiţia efectuării unui al doilea test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, începând cu a 5-a zi de la sosire, şi a prezentării unui rezultat negativ.
Operatorii care asigură servicii de transport de persoane au obligaţia de a verifica dacă pasagerii deţin un test cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 3 zile anterior intrării pe teritoriul Angliei. Persoanele care vor sosi în Anglia fără a deţine un astfel de test pot fi amendate cu 500 de lire sterline.
Sunt exceptaţi de la această măsură: minorii sub 11 ani; persoanele care sosesc din Scoţia, Ţara Galilor, Irlanda de Nord, Republica Irlanda, Jersey, Guernsey, Isle of Man, Ascension, Faukland şi St. Helena; persoanele care se deplasează în Anglia pentru urgenţe medicale şi nu dispun de timpul necesar efectuării testului; persoane care pot dovedi cu acte medicale că se află în imposibilitatea de a fi testate; transportatorii; echipajul aerian, maritim şi feroviar; marinarii, comandanţii inspectori şi topografi ai navelor; muncitorii tehnici specialişti care efectuează lucrări de urgenţă. Informaţii suplimentare privind toate categoriile de persoane exceptate pot fi consultate la: https://www.gov.uk/government/publications/coronavirus-covid-19-travellers-exempt-from-uk-border-rules/coronavirus-covid-19-travellers-exempt-from-uk-border-rules
Autorităţile britanice au confirmat că măsurile menţionate anterior sunt aplicabile, începând de vineri dimineaţă şi pentru intrarea pe teritoriul Scoţiei. Informaţii suplimentare sunt disponibile pe site-ul www.gov.scot.
MAE menţionează că, până la acest moment, autorităţile din Irlanda de Nord şi Ţara Galilor nu au anunţat adoptarea noilor măsuri.
Ministerul precizează că, până la acest moment, autorităţile britanice nu au comunicat dacă măsurile se vor aplica şi persoanelor aflate în tranzit.
MAE reaminteşte faptul că toate persoanele care sosesc în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din state care nu sunt incluse în lista statelor exceptate de la restricţiile de călătorie – denumite „travel corridors”: www.gov.uk/guidance/coronavirus-covid-19-travel-corridors – au obligaţia de a se autoizola pentru o perioadă de 10 zile.
Totodată, MAE reaminteşte că toate persoanele care sosesc în Regatul Unit trebuie să completeze, anterior călătoriei, un formular online, disponibil la următoarea pagină de internet: www.gov.uk/uk-border-control.
Ministerul Afacerilor Externe aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Londra: 0044 20 76027328; 0044 20 7602 9833; 0044 20 7603 6694; 0044 20 76025193; 0044 20 7603 0572; 0044 20 7602 2065, ale Consulatului General al României la Edinburgh: 0044 (0) 131 524 9491, 0044 (0) 131 524 9492 şi ale Consulatului General al României la Manchester: 0044 (0) 161 236 0478; 0044 (0) 161 237 5513, 0044 (0) 161 236 9687; 0044 (0) 161 236 8995, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (0044 7738716335), Consulatului General al României la Edinburgh (0044 (0) 7951 858 445) şi al Consulatului General al României la Manchester (0044 (0) 75 35 604 342).
Ministerul Afacerilor Externe recomandă şi consultarea paginilor de internet londra.mae.ro, edinburgh.mae.ro, manchester.mae.ro şi www.mae.ro.