MAE: Persoanele care intră pe teritoriul Angliei supuse autoizolării – obligate la 2 teste pentru depistarea COVID

Ministerul Afacerilor Interne informează că autorităţile Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord au revizuit condiţiile de intrare pe teritoriul Angliei, astfel încât, începând cu data de 15 februarie 2021, toate persoanele supuse măsurii de autoizolare sunt obligate să efectueze, suplimentar, în intervalul de 10 zile, două teste moleculare pentru depistarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, scrie Agerpres.
Economica.net - lun, 15 feb. 2021, 12:40
MAE: Persoanele care intră pe teritoriul Angliei supuse autoizolării - obligate la 2 teste pentru depistarea COVID

Potrivit unui comunicat al MAE, primul test trebuie efectuat în a doua zi de la sosire, iar cel de-al doilea va fi efectuat în a opta zi de la sosire.

„Costurile aferente testării sunt suportate de către persoanele în cauză, iar programarea pentru testare trebuie efectuată înaintea călătoriei. Detalii cu privire la procedura testării suplimentare sunt disponibile aici: https://www.gov.uk/guidance/how-to-quarantine-when-you-arrive-in-england. În situaţia în care unul dintre cele două teste este pozitiv, perioada de autoizolare se prelungeşte cu încă 10 zile de la momentul testării”, se arată în comunicat.

Totodată, MAE reaminteşte că celelalte măsuri privind condiţiile de intrare în Anglia rămân în vigoare. Astfel, toate persoanele care sosesc în Anglia sunt obligate:

* să completeze înainte de/la sosire Formularul de localizare (Passenger Locator Form). Formularul este disponibil la următoarea pagină de internet: https://www.gov.uk/provide-journey-contact-details-before-travel-uk;

* să prezinte un test cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat într-un laborator autorizat, cu maximum 72 de ore înainte de începerea călătoriei. Detalii despre tipul şi caracteristicile testului sunt disponibile aici – https://www.gov.uk/guidance/coronavirus-covid-19-testing-for-people-travelling-to-england;

* să se autoizoleze pentru o perioadă de 10 zile la adresa declarată înainte de/la sosire în Formularul de localizare (Passenger Locator Form).

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Londra: 0044 20 7602 7328; 0044 20 7602 9833; 0044 20 7603 6694; 0044 20 7602 5193; 0044 20 7603 0572; 0044 20 7602 2065, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice 0044 (0) 773 871 6335.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: www.mae.ro, https://www.mae.ro/travel-conditions/3725 şi http://londra.mae.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din cauza mai multor probleme apărute ca urmare a unei furtuni de zăpadă sau......
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe ...
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, ...
45,8 milioane de tone de  mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
45,8 milioane de tone de mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 45,869 milioane tone, ...