MAE: Reacţia românilor din Marea Britanie faţă de reportajul Channel 4 e o dovadă de solidaritate a comunității

Economica.net
22 02. 2015
20141205_educatie_prin_sport_05332600

„În urma publicării sumarului de prezentare a reportajului, la instrucţiunile conducerii MAE, ambasadorul României la Londra a transmis imediat o scrisoare producătorului emisiunii de la acest canal TV privat, Katie Buchanan, exprimând surprinderea şi dezamăgirea cu privire la conţinutul mesajului de promovare care nu reflectă imaginea corectă a comunităţii de români din Marea Britanie”, se menţionează în comunicat MAE, transmis ca urmare a interpelării adresată duminică ministrului Bogdan Aurescu de către deputatul independent Bogdan Diaconu.

Potrivit MAE, în scrisoarea transmis de ambasadorul Ion Jinga se subliniază că, în imensa lor majoritate, cetăţenii români sunt bine integraţi în societatea britanică şi se remarcă la locul de muncă prin profesionalism, fiind apreciaţi de angajatorii britanici. De asemenea, în solicitarea Ambasadei a fost exprimată solicitarea ca situaţia sa fie corectată şi speranţa că reportajul va avea un conţinut obiectiv şi nu va prezenta o imagine distorsionată a ansamblului comunităţii româneşti din Marea Britanie. „În răspunsul remis ambasadorului român, producătorul serialului a arătat că reportajele nu îşi doresc sub nicio formă să fie discriminatorii, ci urmăresc să reflecte experienţe extrem de variate ale cetăţenilor români care, deşi provin din medii diferite, sosesc în Marea Britanie pentru a desfăşura activităţi lucrative”, precizează comunicatul MAE.

Referitor la primul episod al serialului, Ministerul Afacerilor Externe subliniază că acesta nu este reprezentativ pentru comunitatea românească din Marea Britanie, ilustrând doar un segment social redus ca număr. Atât naratorul cât şi personajele din filmul documentar sunt români care au dorit să îşi descrie poveştile de viaţă. Conform informaţiilor transmise de realizatori, următoarele episoade ale reportajului vor prezenta şi alte cazuri de români, mai bine integraţi în societatea britanică, se arată în comunicat.

Totodată, urmare demersului întreprins de ambasada României la Londra, producătorii emisiunii au modificat textul în trailer-ul de promovare a filmului introducând o prezentare mai amplă a contextului acestui documentar în care se subliniază dimensiunea umană a filmului.

De asemenea, potrivit comunicatului MAE, în paralel cu acest demers, ambasadorul României la Londra a transmis un mesaj de mulţumire comunităţii româneşti din Marea Britanie, care s-a mobilizat exemplar, exprimându-şi la rândul său preocuparea legitimă faţă de imaginea comunităţii din care fac parte, mulţi dintre aceştia transmiţând scrisori direct realizatorilor emisiunii. Printre reacţiile asociaţiilor, menţionăm pe cea a RoNUS – Federaţia Studenţilor români din Marea Britanie, afiliaţi la National Union of Students, precum şi a altor asociaţii româneşti de studenţi (Essex, Coventry, Aberdeen, Cambridge, Oxford etc.).

„Ministerul Afacerilor Externe consideră că astfel de reacţii de implicare din partea cetăţenilor români constituie o dovadă extrem de puternică a sentimentului de solidaritate care trebuie să unească comunitatea românească permanent, cu atât mai mult în momente când sunt ţinta unor posibile campanii denigratorii în statele europene în care au ales să lucreze sau să se stabilească”, se afirmă în comunicatul menţionat.

Ministerul Afacerilor Externe exprimă apreciere şi pentru reacţiile de susţinere din partea unor reprezentanţi de marcă ai societăţii britanice, precum cea a rectorului Universităţii Essex, profesorul Anthony Forster. După apariţia documentarului „The Romanians Are Coming”, acesta a scris pe blog că „românii sunt unii dintre cei mai muncitori studenţi ai Universităţii” şi că aceştia „contribuie activ pentru a ne îmbogăţi viaţa în cât mai multe moduri cu putinţă”.

„Problematica imaginii cetăţenilor români din Marea Britanie este permanent urmărită în cadrul contactelor bilaterale cu partea britanică, inclusiv la nivel înalt. Cu ocazia vizitei ministrului britanic de externe la Bucureşti de luna trecută, ministrul român de externe a subliniat omologului său importanţa acţiunii comune pentru prezentarea corectă şi echilibrată, fără excese, a imaginii cetăţenilor români şi contribuţiei substanţiale pe care aceştia o aduc societăţii din Regatul Unit, fiind menţionat gradul înalt de integrare socială, precum şi cel de ocupare – peste 80% – al cetăţenilor români (superior gradului de ocupare al cetăţenilor britanici).

Respectând libertatea de expresie jurnalistică, Ministerul Afacerilor Externe, prin ambasada României la Londra, va urmări cu atenţie următoarele episoade difuzate de Channel 4 şi exprimă aşteptarea că acestea vor prezenta, de o manieră echilibrată şi reprezentativă, imaginea reală a comunităţii româneşti din Marea Britanie în ansamblul său, aşa cum se arată de altfel şi în răspunsul producătorului emisiunii menţionate”, mai evidenţiază comunicatul MAE.

Potrivit unui anunţ postat pe Facebook, un grup de români protestează duminică, la Londra, de la ora locală 15,00, faţă de modul în care Channel 4 a prezentat problema legată de imigraţia românilor în filmul respectiv, considerând-o nedreaptă faţă de acei conaţionali care lucrează şi studiază în această ţară.