MAE: România susţine revizuirea bugetului UE 2014-2020, dar fără diminuarea sumelor

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a susţinut, marţi, în reuniunea Consiliului Afaceri Generale de la Bruxelles, că România este deschisă revizuirii în 2017 a bugetului UE pentru 2014-2020, dar fără diminuarea sumelor alocate statelor membre.
Economica.net - mar, 21 mai 2013, 19:26
MAE: România susţine revizuirea bugetului UE 2014-2020, dar fără diminuarea sumelor

„Ministrul de Externe a arătat că România este deschisă ideii unei revizuiri a Cadrului Financiar Multianual în anul 2017, cu respectarea prevederilor referitoare la luarea deciziilor (unanimitate) şi fără diminuarea sumelor prealocate Statelor Membre”, evidenţiază un comunicat transmis MEDIAFAX de MAE.

De asemenea, România sprijină demersurile propuse pentru menţinerea unităţii bugetare şi susţine adoptarea unei foi de parcurs privind sistemul resurselor proprii, cu condiţia ca aceasta să nu prejudece rezultatele ce vor fi obţinute.

În ceea ce priveşte măsurile menite a creşte flexibilitatea bugetului european, Titus Corlăţean a precizat că România sprijină posibilitatea de reportare de la un an la altul a marjelor neutilizate în cadrul plafoanelor de plăţi şi, de asemenea, poate susţine măsurile de finanţare în avans, cu prioritate în domenii precum crearea de locuri de muncă pentru tineri, evidenţiază comunicatul MAE.

Reprezentanţii ţărilor UE reuniţi marţi în reuniunea Consiliului Afaceri Generale au analizat stadiului negocierilor dintre Parlamentul European, Comisia Europeană şi Consiliul UE privind viitorul Cadru Financiar Multianual 2014-2020.

României îi revine pentru perioada 2014-2020 o alocare naţională de 39,8 miliarde euro, stabilită la Consiliul European din 8-9 februarie.

Parlamentul European a respins în 13 martie acordul dintre liderii statelor UE reuniţi la Consiliul European din februarie, eurodeputaţii considerând că acesta este unul de austeritate şi nu susţine reluarea creşterii economice. Parlamentul European a cerut mai multă flexibilitate pentru cadrul financiar multianual, posibilitatea revizuirii acestuia şi un sistem real de resurse proprii.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat sâmbătă numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a lui Mark Burnett, creatorul şi producătorul reality show-ului "The Apprentice"......
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea ...
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat sâmbătă că livrările de energie către Ungaria prin Ucraina vor deveni din ...
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, ca urmare ...