MAE: Zvonuri privind o posibilă disociere a Bulgariei de România în aderarea la Schengen, nefondate

MAE precizează, luni, că zvonuri privind o posibilă disociere a Bulgariei de România în cadrul procesului de aderare la spaţiul Schengen sunt "nefondate" şi că partea bulgară a infirmat speculaţiile de presă potrivit cărora ar fi existat o solicitare în acest sens.
Economica.net - lun, 16 iul. 2012, 20:44
MAE: Zvonuri privind o posibilă disociere a Bulgariei de România în aderarea la Schengen, nefondate

MAE a transmis o serie de precizări referitor la „recentele informaţii de presă privind o posibilă disociere a Bulgariei de România în cadrul procesului de aderare la spaţiul Schengen”.

„Aceste zvonuri sunt nefondate şi au fost infirmate de ministrul bulgar de externe Nickolay Mladenov cu prilejul vizitei de lucru efectuate la Sofia, vineri, 13 iulie, de ministrul român al afacerilor externe, Andrei Marga”, menţionează MAE.

Potrivit sursei citate, cu acest prilej a fost reconfirmată cooperarea excelentă dintre cele două ţări pe toate planurile şi poziţia comună a Bulgariei şi României pe dosarele europene de interes major, între care şi aderarea la spaţiul Schengen şi conlucrarea în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

„Partea bulgară a infirmat speculaţiile de presă potrivit cărora ar fi existat o solicitare privind o disociere de România şi a făcut cunoscut că, în dialogul cu oficialii Comisiei Europene, a solicitat ca progresele să fie evaluate, ca şi până în prezent, pe baza meritelor proprii”, mai susţine MAE.

Ministrul de Externe, Andrei Marga, şi omologul bulgar, Nickolay Mladenov, au apreciat vineri, la Sofia, coordonarea susţinută şi poziţiile similare ale celor două ţări în dosarele europene cum ar fi aderarea la spaţiul Schengen şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare, a informat MAE vineri.

„Cei doi oficiali au apreciat cooperarea foarte bună în cadrul UE şi coordonarea susţinută în ceea ce priveşte dosarele europene în care ambele ţări au poziţii similare: aderarea la spaţiul Schengen, Mecanismul de Cooperare şi Verificare, Strategia UE pentru Regiunea Dunării, Pactul fiscal, Agenda EU de Creştere, politica de coeziune, Politica Agricolă Comună, extinderea UE”, precizează un comunicat transmis MEDIAFAX de MAE român.

Ministrul Marga a efectuat vineri o vizită de lucru la Sofia, la invitaţia omologului Mladenov.

Te-ar mai putea interesa și
Odiseea vânzării Commerzbank. Un oficial al băncii germane i-a spus directorului UniCredit să vândă acţiunile şi să plece acasă
Odiseea vânzării Commerzbank. Un oficial al băncii germane i-a spus directorului UniCredit să vândă acţiunile şi ...
Încercarea recentă a grupului bancar UniCredit de a obţine aprobarea pentru o fuziune cu Commerzbank l-a făcut pe un oficial din conducerea băncii germane să îi spună directorului general de......
Grevă generală în România? Cartel Alfa anunţă că se strâng semnături. Hossu anunţă proteste masive în toamnă
Grevă generală în România? Cartel Alfa anunţă că se strâng semnături. Hossu anunţă proteste masive în toamnă
Sindicatele au început strângerea de semnături pentru declanşarea grevei generale, iar din toamnă marea majoritate a ...
Salt Bank oferă pentru chetuielile de vacanță premii de 3.000 de euro, 5% bani înapoi pentru plățile din Grecia și asistență rutieră pentru primii 100.000 de clienți
Salt Bank oferă pentru chetuielile de vacanță premii de 3.000 de euro, 5% bani înapoi pentru plățile din Grecia și ...
Din 4 iulie 2025, orice plată făcută cu cardul Salt Multicurrency de la Salt Bank în cele 28 de țări în monedele cărora ...
Blackout în Cehia. Mare parte a țării a fost afectată de o pană masivă de curent
Blackout în Cehia. Mare parte a țării a fost afectată de o pană masivă de curent
O mare parte a Cehiei a rămas fără electricitate vineri, în urma unei pene majore de curent, a anunțat operatorul național ...