Magazin online de ceasuri: Vânzările de ceasuri au crescut cu 40% în aprilie, ca urmare a închiderii magazinelor fizice

Magazinul online de ceasuri WatchShop.ro anunţă că a înregistrat o creştere de 40% a vânzărilor de ceasuri şi accesorii conexe în luna aprilie, comparativ cu luna anterioară, astfel că veniturile companiei au urcat luna trecută cu 10%, iar reprezentanţii magazinului spun că retailul online va avea de câştigat după contextul pandemiei.
Lidia Neagu - vin, 08 mai 2020, 07:44
Magazin online de ceasuri: Vânzările de ceasuri au crescut cu 40% în aprilie, ca urmare a închiderii magazinelor fizice

„WatchShop.ro a înregistrat o creştere de 40% a vânzărilor de ceasuri şi accesorii conexe în luna aprilie, comparativ cu luna anterioară. Vârfurile de vânzare din luna aprilie a acestui an au fost înregistrate în săptămâna dinaintea sărbătorilor pascale şi spre finalul lunii, când a crescut şi valoarea medie a unei comenzi cu peste 50% faţă de o perioadă obişnuită. În această perioadă, cele mai vândute branduri au fost Tissot, Garmin şi Marc Jacobs”, arată compania.

Închiderea magazinelor fizice a contribuit la creşterea vânzărilor companiei în această perioadă, în care industria de comerţ online a avut de câştigat, spun reprezentanţii companii.

„Din selecţia de branduri preferate de clienţii WatchShop.ro în aprilie, precum Tissot, Garmin şi Marc Jacobs, care oferă modele cu preţuri peste medie, înţelegem că o bună parte din ceasuri au fost achiziţionate pentru a fi făcute cadou. Spre finalul lunii, am observat o creştere a categoriei de smartwatch-uri, odată cu încălzirea temperaturii de afară şi cu apropierea momentului de ridicare a restricţiilor impuse de autorităţi”, spune Cătălin Florea, CEO WatchShop.ro.

Din totalul comenzilor plasate în luna aprilie, circa 60% au fost făcute de clienţi noi. Aceştia fac parte dintr-o categorie de public care, până acum, obişnuia să facă achiziţii în offline.

„Interacţiunea noilor clienţi cu mediul online şi experimentarea beneficiilor unei astfel de achiziţii reprezintă un pas înainte pentru comerţul online de accesorii şi va contribui la creşterea industriei”, spune el.

Faţă de luna aprilie 2019, veniturile WatchShop.ro au crescut cu 10% în perioada analizată. Categoriile care au înregistrat cele mai mari creşteri au fost ceasurile de damă şi smartwatch-urile, pe acest segment vânzările s-au dublat faţă de 2019.

„Suntem deja pe un trend pozitiv, inclusiv dacă ne raportăm la luna aprilie a anului precedent. După o perioadă de câteva săptămâni, în luna martie, în care vânzările de ceasuri şi accesorii au încetinit, creşterile din aprilie reprezintă un argument că retailul online va avea de câştigat după contextul Covid-19”, spune Cătălin Florea.

Ultimele săptămâni au adus şi o schimbare în comportamentul de achiziţie al clienţilor, care iau deciziile mai rapid şi vizualizează mai puţine produse înainte de achiziţie, fiind mai hotărâţi pe un anumit brand sau produs. În paralel cu scăderea duratei medii a sesiunii, plăţile online cu cardul s-au dublat în această perioadă.

De asemenea, compania anunţă că dă startul campaniei „Maratonul Brandurilor de Top”, în intervalul 8-15 mai, când pot fi achiziţionate ceasuri cu discount-uri de până la 80%.

WatchShop.ro este cel mai mare magazin online de ceasuri originale din România. Compania are un portofoliu de peste 17.000 de modele disponibile, de la peste 100 de branduri renumite la nivel mondial, unele dintre ele importate în exclusivitate.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...