Planurile Carrefour pentru 2021: Niciun supermarket sau hipermarket nou nu va mai avea casieri

După ce au revoluționat piața comerțului alimentar inaugurând primul hipermarket din România fără casieri, retailerul francez Carrefour a anunțat, într-un scurt interviu pentru ECONOMICA.NET, planurile sale pentru anul acesta. Toate magazinele ce urmează a fi deschise vor fi 100% Self Check-out.
Alina Stanciu - lun, 29 mart. 2021, 17:17
Planurile Carrefour pentru 2021: Niciun supermarket sau hipermarket nou nu va mai avea casieri

“Focusul nostru este ca următoarele Hipermarketuri și Marketuri să fie 100% Self Service”, au declarat pentru Economica.net oficialii Carrefour după ce, la mijlocul acestei luni, au inaugurat, la Sfântu Gheorghe, primul  hipermarket 100% Self Check-out al rețelei și al 41-lea în total. Compania nu a dorit să divulge planurile sale în materie de expansiune.

În ceea ce privește magazinele deja existente, retailerul anunță că  nu a prevăzut nicio modificare  anul acesta.

Cât despre motivele pentru care retailerul a decis să investească în casele 100% Self Check-out, reprezentanții săi susțin că această schimbare este generată de clienți, care și-au manifestat dorința de a câștiga timp la cumpărături.

“Observațiile din teren și discuțiile active cu clienții relevă toate același lucru (nu doar în România, ci la nivel global): clienții nu își doresc să mai aștepte la coadă. De 20 de ani de când suntem în piață, Carrefour ascultă nevoile consumatorilor și transformă feedbackul în opțiuni de shopping. Prin intermediul tehnologiei transformăm experiența de cumpărături pentru a oferi fluiditate, interconectivitate între formatele fizice și online și accesibilitate.Pentru a câștiga timp pentru clienții noștri, ne dorim ca în 2021 să creștem progresiv numărul de formate de magazine echipate doar cu case Self Sevice. Focusul nostru este ca următoarele Hipermarketuri și Marketuri să fie 100% Self Service”, au declarat pentru Economica.net oficialii companiei.

Amintim că, în octombrie anul trecut, retailerul a deschis la Timișoara primul supermarket  100% Self Check-out din rețea. Este vorba despre  o unitate de 700 de mp cu 7 case Self Service și 20 de angajați

Economie de personal?

Pe lângă faptul că reduc timpul de așteptare pentru plată și oferă o mai mare protecție a angajaților și clienților în contextul Covid-19, casele de marcat inteligente ar putea soluționa parțial și pe termen lung și una dintre marile probleme ale retailerilor din ultimii ani- cea a forței de muncă.

Un studiu recent realizat la nivel global de compania de consultanță în management McKinsey arată că pandemia a accelerat tendințele existente în munca la distanță, comerțul electronic și automatizare (inclusiv în retail), astfel că până la 25% mai mulți angajați decât se estimase anterior, ar putea avea nevoie să-și schimbe ocupația.

Din datele Carrefour, într-un magazin al rețelei, pentru a se acoperi ambele ture, este nevoie ca 2 angajați pe zi să deservească o casă tradițională. Funcționarea caselor este adaptată la traficul de clienți, astfel, într-o zi obișnuită, retailerul deschide sau închide casele în funcție de nevoi.

Analizând informațiile mai vechi transmise de companie odată cu lansarea de noi hipermarketuri, retailerul creează în jur de 20-24 de case la un magazin de aproximativ 7.000 de mp, ceea ce ar însemna că pentru o unitate de această suprafață ar fi necesari în jur de 40- 48 de casieri, dintr-un total de 200-230 de angajași câți deservesc un hipermarket Carrefour.

Spre exemplu, pentru inaugurarea hipermarketului din Târgoviște din 2020,  o unitate cu o suprafață de vânzare de 7.340 de metri pătrați, 70.000 de produse și care are 32 case de marcat, dintre care 12 case rapide Self Service, compania a angajat 230 de persoane.

Nouă ani mai târziu, în 2011 când magazinele se bazau doar pe casele tradiționale, un hipermarket de aproximativ 7.000 de mp și 24 de case de marcat (Carrefour Botoșani) a necesitat 200 de noi angajați.

Astfel, cel puțin pentru moment, nu se poate determina clar în ce măsura există o tendință de a reduce numprul de angajași per magazin odată cu introducerea caselor de marcat self service.

“Scopurile tehnologiei Self Service sunt: eficiență, viteză, simplitate, autonomie pentru clientul nostru. Pentru ca, în final, să îmbunătățim experiența la cumpărături, deoarece casele Self Service sunt deschise în permanență, indiferent de fluxul de clienți. Acest sistem self checkout este simplu și intuitiv pentru oricine, deoarece permite atât plata cash, cât și cu cardul, și-n același timp, clienții au parte în orice moment de asistență de la angajații Carrefour care sunt acolo pentru ei când au nevoie de ajutor. Așadar „economia” de personal nu este un element în acest calcul, ci eficiența”, au răspuns reprezentanții companiei întrebați fiind ce economii de petrsonal se vor face urmare a înlocuirii casierilor cu case de marcat inteligente.

Potrivit unei analize Economica, Carrefour este a șaptea companie privată cu cei mai mulți salariați în cursul anului 2019, având la acea dată 10.210 de angajați, cu 213 mai mulți față de anul anterior.

Investiții suplimentare – ce presupune o casă Self Service

Self Service este o tehnologie în mod evident mai scumpă decât cea necesară pentru o casă tradițională și presupune achiziție de echipamente, update de soft, mentenanță, echipamente securizare zonă, formare de personal, conform companiei. “Sunt investiții care la sfârșitul zilei se traduc prin timp câștigat pentru clienții noștri și pe care le vom realiza adaptat, în funcție de particularitățile zonei, de așteptările clienților, de realitatea din piața muncii”, au mai explicat oficialii companiei, fără a oferi o domensiune mai exactă a investiției.

Carrefour România, parte a grupului francez cu același nume, operează peste 360 de magazine la nivel național sub diverse formate.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...