Magazinele Mega Image şi-ar putea schimba proprietarul
Delhaize Group, proprietarul celui mai mare lanţ de supermarketuri din România, Mega Image, negociază un acord de fuziune cu grupul olandez Ahold, discuţiile fiind în fază incipientă, inforemează Bloomberg.
Informaţia a apărut în week-end în publicaţiile belgiene De Tijd şi L’Echo, care au relatat, citând persoane apropiate situaţiei, că discuţiile dintre cele două părţi sunt în fază preliminară şi nu s-a ajuns la discuţii despre preţ sau structură.
Reprezentanţii Ahold şi Delhaize au refuzat să comenteze.
În cazul în care tranzacţia ar avea loc, gupul astfel format ar controla circa 4% din piaţa americană a magazinelor alimentare, potrivit analiştilor băncii franceze Natixis, şi vor fi prezenţi pe întreaga coastă de est. Aceasta întrucât ambele companii realizează circa 60% din vânzări în Statele Unite. De asemenea, la nivel european, compania rezultată în urma fuziunii ar deveni al patrulea mare retailer de alimente.
Cresc acţiunile companiei
Vestea referitoare la posibila fuziune a dus luni la creşterea puternică a acţiunilor celor două companii de retail, relatează Bloomberg. Astfel, acţiunile Delhaize au urcat cu până la 19%, la 86,08 euro pe unitate, înregistrând cea mai mare creştere din ultimii 12 ani, în timp ce titlurile Ahold au avansat cu până la 10%, la 18,97 euro pe unitate. Capitalizarea de piaţă a Delhaize a atins în acest fel 8,9 miliarde de euro, iar cea a grupul Ahold la 17 miliarde de euro.
„Ambele grupuri ar beneficia de acest acord, prin îmbunătăţirea structurii, din acest motiv considerăm că fuziunea este foarte probabilă”, a declarat James Grzinic, analist la Jefferies, în Londra.
O ofertă de preluare a Delhaize ar fi cea mai mare achiziţie din istoria Ahold, capitalizarea de piaţă a retailerului belgian fiind dublă faţă de cele 3,4 miliarde de dolari plătite de grupul olandez pentru U.S. Foodservice în anul 2000. Acea preluare a dus Ahold în pragul falimentului trei ani mai târziu, din cauza unei fraude contabile la U.S. Foodservice.
Grupul Delhaize este prezent pe şapte pieţe la nivel mondial, Belgia, Luxemburg, România, Serbia, Grecia, SUA şi Indonezia şi are peste 3.400 de magazine. Anul trecut , retailerul a înregistrat venituri de peste 21 miliarde de euro.
Pe piaţa din România Delhaize este prezent cu retailerul Mega Image, cel mai mare lanţ de supermarketuri din România, cu o reţea care cuprinde în prezent 414 magazine în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Braşov, Târgovişte şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image (201), Shop&Go (210), AB COOL FOOD (1), Gusturi Româneşti (1) şi Mega Drive (1).
La sfârşitul anului trecut, directorul general Mega Image, Xavier Piesvaux, a declarat că retailerul va continua extinderea reţelei. În 2014, reţeaua Mega Image s-a extins cu 104 magazine noi.