Magistrala 4 de metrou ar putea fi înlocuită în PNRR cu proiecte feroviare ‘quick wins’ sau calea ferată Craiova – Calafat

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat luni că analizează două soluții de back-up pentru situația în care proiectul Magistralei 4 de metrou Gara de Nord - Filaret nu va putea fi implementat la timp pentru accesarea banilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Anemona Andone - lun, 01 aug. 2022, 14:49
Magistrala 4 de metrou ar putea fi înlocuită în PNRR cu proiecte feroviare 'quick wins' sau calea ferată Craiova - Calafat

„Acest proiect finanțat prin PNRR pe M4 pare cel mai departe de implementare. Sunt pesimist legat de acest proiect și de finalizarea lui până la finalizarea perioadei de finanțare prin PNRR. Le-am cerut colegilor, și celor de la metrou și celor de la CFR – ca să nu schimbăm foarte mult un anumit tip de transport – să vină cu un back-up, astfel încât să nu pierdem banii și să prezentăm acest back-up. Eu aș dori ca acest proiect prins inițial prin PNRR să fie derulat și finanțat prin PNRR. Dar sunt realist. Există pe feroviar mai multe proiecte care par mature, astfel încât să putem să accesăm sumele respective până la finalul perioadei de implementare”, a spus ministrul Transporturilor.

El a dat două exemple de proiecte pe care le are în vedere: mărirea sumelor pe quick wins și modernizarea căii ferate Craiova – Calafat. Despre ultimul proiect, Grindeanu a spus că așteaptă o analiză și o asumare din partea CFR Infrastructură dacă se poate termina acel proiect – în eventualitatea în care poate fi înlocuit M4 – până la finalul acelei perioade din PNRR, 2026.

Cu privire la obstacolele în calea implementării proiectului Magistralei 4 de metrou, Grindeanu a atras atenția că la nivelul Primăriei Capitalei, de unde ar trebui luate anumite avize, astfel de proiecte nu sunt tratate cu celeritate.

„Nu pot să asist pasiv cum un proiect care a fost trecut în PNRR, M4, este în situația în care s-ar putea să nu se termine și nu accesăm acei bani. Atunci trebuie să găsim soluții de back-up, am identificat două”, a explicat șeful Transporturilor.

În luna mai, secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a făcut un apel către reprezentanții Primăriei Capitalei să urgenteze procedurile pentru aprobarea PUZ-ului, astfel încât să nu fie pierduți banii prin PNRR acordați proiectului Magistralei 4 de metrou.

Scrioșteanu a explicat atunci că indicatorii tehnico – economici ai proiectului au fost aprobați cu condiția obținerii acordului mediu, care va putea fi emis numai dacă sunt aprobate ambele PUZ-uri, atât pe București cât și pe Ilfov.

„De aceea, fac apel la conducerea și la specialiștii Primăriei Municipiului București să urgenteze și ei procedurile pentru aprobarea PUZ-ului pentru construirea Tronsonului Gara de Nord – Gara Progresul. Deoarece mare parte din investiție este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), este imperios să ne grăbim și să rezolvăm toate avizele, astfel încât până la data de 31 decembrie 2023, să poată fi semnat contractul de proiectare și execuție”, a subliniat atunci oficialul din Transporturi.

Tronsonul Gara de Nord 2 – Gara Progresul are 13 stații și 1 depou suprateran nou construite, plus Stația Gara de Nord 2 existentă.

  • 𝗹𝘂𝗻𝗴𝗶𝗺𝗲 𝘁𝗿𝗮𝘀𝗲𝘂: 𝟭𝟮 𝗸𝗺
  • 𝗻𝘂𝗺𝗮𝗿 𝗱𝗲 𝘀𝘁𝗮𝘁𝗶𝗶: 𝟭𝟯 + 𝗗𝗲𝗽𝗼𝘂𝗹 𝗣𝗿𝗼𝗴𝗿𝗲𝘀𝘂𝗹
  • 𝗰𝗮𝗽𝗮𝗰𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝘁𝗿𝗮𝗻𝘀𝗽𝗼𝗿𝘁: 𝟱𝟬.𝟬𝟬𝟬 𝗰𝗮𝗹𝗮𝘁𝗼𝗿𝗶/𝗵 𝘀𝗶 𝘀𝗲𝗻𝘀
  • 𝘁𝗿𝗲𝗻𝘂𝗿𝗶 (𝗺𝗮𝘁𝗲𝗿𝗶𝗮𝗹 𝗿𝘂𝗹𝗮𝗻𝘁): 𝟭𝟱 𝗯𝘂𝗰𝗮𝘁𝗶

Valoarea estimată a lucrării este de circa 7,2 miliarde de lei, fără TVA.

Te-ar mai putea interesa și
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur vacanțele
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur ...
Marcel Ciolacu a venit ieri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând că toate acele cheltuieli au fost făcute din banii săi personali, însă......
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Companiile ruse au început să folosească criptomonede în plăți internaționale în urma modificărilor legislative ...
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Șeful direcției Business din ING Bank, Florin Ilie, arată că anumite servicii bancare sunt subutilizate de firme si asta ...
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. Bugetul este o ficțiune, o vrăjeală, nici nu știm cât este gaura!
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. ...
Profesorul de economie Bogdan Glăvan, adept militant al piețelor libere, spune că România se apropie de o criză foarte ...