Magistrala 4 de metrou: Avem ultimul aviz de obţinut şi putem deschide în scurt timp cele două staţii – Cuc

Economica.net
29 03. 2017
metrou__2_99511700_35396000

‘Avem veşti bune pentru Magistrala 4. Se poartă discuţii între reprezentanţii Metrorex şi cei de la ISU. Avem ultimul aviz de obţinut şi vom putea deschide şi cele două staţii de metrou în scurt timp’, a spus Răzvan Cuc.

Metrorex anunţa, la jumătatea lunii decembrie 2016, că circulaţia pe secţiunea de metrou Laminorului – Străuleşti ar putea fi deschisă pasagerilor în primul trimestru al anului 2017, după ce comisiile de specialitate ale Metrorex vor finaliza verificarea lucrărilor executate. Astfel, se amâna darea în folosinţă a acestei secţiuni a Magistralei 4, anunţată pentru data de 19 decembrie.

Operaţiunea de verificare a lucrărilor pentru obiectivul de investiţii Magistrala 4 – Extinderea cu două noi staţii de metrou: Laminorului şi Străuleşti a demarat la începutul lunii decembrie.

Concluziile comisiilor de specialitate care au verificat lucrările au evidenţiat finalizarea tuturor lucrărilor de arhitectură, finisaje, lifturi şi escalatoare, cale de rulare, instalaţii electrice şi sanitare, instalaţii PSI, instalaţii de ventilaţie, telefonie şi ceasoficare, acestea fiind în deplină stare de funcţionare, astfel încât probele tehnologice aferente instalaţiilor precum şi ale circulaţiei trenurilor să poată fi efectuate.

‘Întrucât la acest moment nu au fost finalizate o serie de lucrări privind detecţia şi alarmarea la incendiu, astfel încât să fie asigurate în totalitate condiţiile de siguranţă şi confort a călătorilor, în perioada imediat următoare vor fi continuate testele de sistem şi de circulaţie a trenurilor, precum şi continuarea lucrărilor nefinalizate pentru a putea fi create condiţiile de punere în funcţiune cu călători cât mai repede posibil (estimat în primul trimestru al anului 2017). Circulaţia cu pasageri pe această secţiune va fi anunţată public după finalizarea probelor’, se arăta în comunicatul citat.

Staţiile Laminorului şi Străuleşti sunt elemente componente ale Secţiunii Parc Bazilescu – Străuleşti, secţiune ce face parte din Magistrala 4 de metrou (Gara de Nord – Lac Străuleşti), inclusă în investiţia ‘Racorduri la Reţeaua de Metrou. Tronsonul I Sălăjan – Linia de Centura şi Tronsonul II Gara de Nord – Basarab – Laromet”, aprobată prin HG 598/08.06.2011.

Fostul ministru al Transporturilor Sorin Buşe afirma, într-un interviu acordat AGERPRES la începutul lui decembrie 2016, că Magistrala 4 de metrou Gara de Nord – Lac Străuleşti va fi inaugurată pe 19 decembrie 2016.

Amplasată în cartierul bucureştean Străuleşti, staţia Laminorului se află la intersecţia străzii cu acelaşi nume şi Bulevardul Bucureştii Noi, într-o zonă cu un potenţial ridicat de dezvoltare. Staţia este prevăzută cu patru căi de acces dotate cu scări fixe şi escalatoare.

În vederea accesibilizării staţiei pentru persoanele cu dizabilităţi, la două dintre cele patru căi de acces sunt prevăzute, la fiecare capăt al staţiei, lifturi interioare şi exterioare cu închidere perimetrală din sticlă transparentă, duplex. De asemenea, întregul traseu pietonal este prevăzut cu benzi de orientare a persoanelor cu dizabilităţi de vedere.

Finisajele staţiei Laminorului au fost alese în funcţie de cerinţele privind securitatea la incendiu, corespunzând normativelor în vigoare. În spaţiile publice ale staţiei, pardoselile au fost realizate din piatră naturală (granit), iar pereţii au fost finisaţi cu tablă emailată vitrifiată, în culori pastelate (lila, verde, alb).

Proiectul Magistrala 4 de metrou Gara de Nord – Lac Străuleşti : Secţiunea Parc Bazilescu – Lac Străuleşti realizează extinderea Magistralei 4 în zona de nord a Bucureştiului cu încă două staţii, Laminorului şi Străuleşti, cu tuneluri şi galeriile de legătură aferente, un terminal intermodal, un parc&ride şi un depou.

Lungimea totală a secţiunii va fi de 2,1 kilometri, iar valoarea totală a proiectului se ridică la 1,115 miliarde de lei (252,4 milioane de euro).

Actorii principali din infrastructura rutieră, feroviară şi de metrou s-au reunit, miercuri, la conferinţa ‘Transporturi şi Infrastructură 2017’, pentru a răspunde întrebărilor referitoare la situaţia din sector românesc de resort.

La conferinţă au fost invitaţi Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, Ştefan Ioniţă, director general CNAIR, Marius Chiper, director general Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, Iosif Szentes, director general CFR Călători, Marin Aldea, director general Metrorex, Valentin Stoica, vicepreşedinte ARACO şi Rareş Măcinică, director general Lagermax AED România.