Magistrala 4 de metrou, extinsă către Jilava – șeful CJ Ilfov
- interstația Giurgiului – Gara Progresul
- stația Gara Progresul
- interstația Gara Progresul – depoul Progresul
- depoul Progresul
De asemenea, va fi construit și un Park&Ride, cu o capacitate de peste 180 de locuri de parcare.
„Avizarea documentației de urbanism pentru extinderea Magistralei de metrou M4 este un pas înainte spre un Ilfov mai conectat cu Capitala, spre un transport public mai rapid și mai puțin poluant”, mai spune președintele CJ Ilfov.
Magistrala 4 tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul va avea un traseu de 12 km, cu 13 staţii + 1 existentă (Gara de Nord) şi un depou (Progresul), potrivit studiului de fezabilitate.
Tot în cadrul proiectului, vor fi achiziţionate 15 trenuri, astfel încât capacitatea de transport să poată deservi 50.000 călători pe oră şi sens.
Valoarea totală estimată a proiectului este de 8,55 miliarde de lei, iar durata de execuţie este de 60 de luni (5 ani).