Magistrala 5 de metrou: Lucrările la Academia Militară și Parc Drumul Taberei ar trebui terminate în acest an
“Termenul de finalizare a lucrărilor de refacere a suprafețelor în zona stației de metrou Academia Miltară și în zona stației Parc Drumul Taberei este, conform graficului de execuție transmis de Antreprenor, sfârșitul trimestrului IV al anului 2021”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Ștefan Paraschiv, directorul general al Metrorex.
Mai mulți pasionați de infrastructură au criticat anterior aspectul de șantier din zona stației Academia Militară. De asemenea, unul dintre ei a comentat că lucrările la Metroul de Drumul Taberei vor fi cu adevărat finalizate abia când vor sosi noile trenuri de metrou de la Alstom.
Metrorex a semnat în decembrie 2020 contractul cu Alstom pentru achiziția de ”Trenuri noi de metrou destinate pentru Magistrala 5 de metrou, tronsonul Drumul Taberei – Iancului”.
Contractul are o valoare de 103.244.383,49 euro, echivalentul a 490.503.741,52 lei fără T.V.A. și este finanțat din Bugetul de stat și credit de la Banca Europeană de Investiții.
Reprezentanții Metrorex menționează că noile trenuri achiziționate vor fi similare cu cele din Sydney (video jos).
Secțiunea Eroilor – Râul Doamnei a Magistralei 5 de metrou a fost inaugurată în septembrie anul trecut, în prezența președintelui Klaus Iohannis.
Magistrala 5 de metrou, Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomiţei, are aproape 7 kilometri lungime şi este compusă din 10 staţii de metrou şi un depou (Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2).
Magistrala 5 este compusă din trei secţiuni: Eroilor – Râul Doamnei, Eroilor – Iancului, respectiv Iancului – Pantelimon.