„Magistrala Corporatiștilor”: Metroul va circula direct între Pipera și Tudor Arghezi începând de joi
Intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de 4 minute, iar timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute.
Amintim că stația de metrou Tudor Arghezi a fost pusă în funcțiune cu călători în noiembrie anul trecut. Trenurile de metrou au circulat inițial în sistem pendulă, la opt minute, către noua stație de metrou Tudor Arghezi de pe Magistrala 2, după cum a transmis la acel moment Mariana Miclăuș, directorul general al Metrorex. Pentru prima dată în cei 44 de ani de existență ai companiei, o stație de metrou a fost construită de către o autoritate locală, respectiv Primăria Sectorului 4.
Potrivit directorului general al Metrorex, 600.000 de călători folosesc zilnic metroul, iar M2 transportă zilnic 200.000 de călători. Șefa Metrorex a mai spus anul trecut că va urmări ce aport de călători va aduce noua stație.
Colaborare Metrorex – PS4
Procedurile de derulare si urmărire a contractului pentru noua stație de metrou au fost executate de către Primăria Sectorului 4, iar Metrorex a asigurat asistența tehnică.
În aprilie 2020, Primăria Sectorului 4 a atribuit asocierii Somet – TIAB – UTI – Construcții Erbașu contractul pentru edificarea stației de metrou.