Magistratul ridicat de DNA judeca dosarele lui Dan Voiculescu şi Mihai Stoica – surse

Stan Mustaţă, judecător la Curtea de Apel Bucureşti, a fost ridicat de procurorii DNA, fiind acuzat de fapte de corupţie. Mustaţă este acuzat că ar fi primit mită în dosarul lui Mihai Stoica, unul dintre cei opt condamnaţi în DOSARUL TRANSFERURILOR, scrie romaniatv.net.
Economica.net - mar, 29 apr. 2014, 08:44
Magistratul ridicat de DNA judeca dosarele lui Dan Voiculescu şi Mihai Stoica - surse

Potrivit surselor DNA, magistratul ar fi primi mită pentru a judeca favorabil cererea în anulare depusă de Mihai Stoica, prin care fostul manager al Stelei solicita eliberarea din închisoare, scrie romaniatv.net.

DNA a început urmărirea penală a mai multor judecători într-un amplu dosar de corupție. Printre aceştia se numără şi Stan Mustaţă.

Magistratul făcea parte din completul de judecată al dosarului privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, în care este acuzat Dan Voiculescu.

La începutul lunii aprilie, judecătorul Stan Mustaţă a facut o cerere de recuzare în dosarul ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat, în primă instanţă, la 5 ani de închisoare cu executare. Stan Mustaţă susţinea atunci că nu mai poate judeca dosarul lui Dan Voiculescu dupa apariţia în presă a unor materiale „neadevărate” privind presupuse interese ale magistratului. Cererea sa de recuzare a fost respinsă, însă a adus atunci şi o nouă amânare în dosarul lui Dan Voiculescu.

Judecătorul a făcut cerere de recuzare după ce numele său a fost menţionat în referatul DNA de arestare a judecătoarei Veronica Cîrstoiu, care ar fi luat mită peste 600.000 de euro pentru a-l elibera din închisoare pe Dinel Staicu.

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe 26 septembrie 2013 pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, în dosarul privind privatizarea ICA.

Judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, ridicat de procurorii DNA, făcea parte din completul care urma să se pronunţe marţi asupra mai multor excepţii ridicate în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care inculpat este şi Dan Voiculescu.

Excepţiile respective au fost ridicate de avocaţii lui Dan Voiculescu la termenul din 15 aprilie al procesului şi se refereau la anularea unei hotărâri de guvern prin care ICA a fost transformat din institut în societate comercială, introducerea Ministerului Finanţelor ca parte civilă în dosar şi trimitere la ÎCCJ a unei cereri privind rezolvarea unei probleme de drept.

Marţi, mai mulţi inculpaţi, printre care se afla şi Gheorghe Mencinicopschi, fost director general al ICA, s-au prezentat la Curtea de Apel, fiind însoţiţi de avocaţi.

Avocatul lui Dan Voiculescu, Gheorghiţă Mateuţ, a declarat că situaţia generată de ridicarea judecătorului Stan Mustaţă de procurori ar putea avea efecte negative şi asupra dosarului ICA.

‘Ne găsim în situaţia în care planează suspiciuni cu privire la corectitudinea unui judecător, care afectează inclusiv independenţa judecătorilor, putând merge până la nivelul unor presiuni, care sub nicio formă nu pot să servească unei bune justiţii, cu adevărat independentă, de care avem nevoie inclusiv în acest caz, deoarece, se ştie, este extrem de controversat’, a afirmat Gheorghiţă Mateuţ.

Deocamdată, Curtea de Apel Bucureşti nu a decis ce magistrat îi va lua locul lui Stan Mustaţă în completul care judecă dosarul ICA.

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată în decembrie 2008 de procurorii DNA, în calitate de acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, de membru al Adunării Generale a Acţionarilor şi al Consiliului de Administraţie ale ICA şi de membru al AGA şi director general al SC ‘Bioprod’ SA Bucureşti.

Procurorii anticorupţie au reţinut în sarcina acestuia infracţiunile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de spălare de bani, ambele infracţiuni săvârşite în formă continuată.

În acest dosar a mai fost trimis în judecată fostul administrator al SC ‘Benefica’ SA Bucureşti (firmă din grupul Grivco) Jean-Cătălin Sandu, pentru complicitate la infracţiunea de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar.

De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...