Magnatul ceh Daniel Kretinsky a cumpărat 27% din acțiunile clubului de fotbal West Ham United

10 11. 2021
Daniel Kretinsky

Kretinsky a fost numit în conducerea lui West Ham, din care mai fac parte, printre alţii, preşedinţii David Sullivan şi David Gold şi vicepreşedinta Karren Brady. După implicarea omului de afaceri ceh, participaţia lui Sullivan a scăzut de la 51,5% la 38,8%, reducându-se şi participaţiile celorlalţi acţionari.

„Sunt încântat că acest proces detaliat s-a încheiat cu succes. Sunt pasionat de fotbal. Apreciez şi respect foarte mult istoria excepţională şi tradiţia lui West Ham United”, a spus Kretinsky.

Potrivit presei, în urma investiţiei lui Kretinsky valoarea clubului londonez ajunge la circa 600 de milioane de lire sterline.

David Gold şi David Sullivan au respins în acest an două oferte ale grupului PAI Capital, deţinut de omul de afaceri azer Nasib Piriyev.

Miliardarul ceh are investiţii importante în companii britanice precum compania poştală Royal Mail, unde este acţionar majoritar, şi supermarketurile Sainsbury. De asemenea, el este acţionar la ziarul francez Le Monde.

După venirea sa la Sparta Praga, în 2004, acest club a câştigat de patru ori campionatul Cehiei, ultima oară în 2014.

West Ham are până acum un sezon foarte bun, fiind pe locul 3 în Premier League. În lotul său sunt trei fotbalişti cehi, fundaşul Vladimir Coufal şi mijlocaşii Tomas Soucek şi Alex Kral.

Luna trecută, un alt club englez, Newcastle United, a fost vândut unui consorţiu condus de Fondul Public de Investiţii al Arabiei Saudite (PIF).