Magnatul Comănescu sapă din nou după petrol în Marea Neagră
Grup Servicii Petroliere, companie deţinută de omul de afaceri Gabriel Comănescu, a câştigat de la Petrom un contract de foraj submarin în platforma continentală a Mării Negre. Platforma GSP Jupiter, care va efectua lucrările, a mai fost sub contract cu Petrom, tot în Marea Neagră, pentru explorări submarine în vederea găsirii eventualelor resurse de petrol şi gaze. Jupiter va fi permanent asistată de vasele King, Alcor şi Orion care aparţin tot Grup Servicii Petroliere.
O altă platformă a companiei, GSP MODU tocmai a încheiat un contract de foraj submarin în Marea Neagră pentru clientul Sterling Resources. MODU a fost angajată în 28 septembrie să sape în puţurile Ioana şi Eugenia la o adâncime de 91 respectiv 55 de metri adâncime. Cele două puţuri petroliere fac parte din blocurile Midia şi Pelican concesionate de canadienii de la Sterling Resources
În ultimii ani, GSP a lucrat pentru giganţi mondiali din domeniul exploatării de hidrocarburi precum Gazprom, Pemex, E.ON, BASF şi TPAO(Compania Naţională de Petrol şi Gaze a Turciei). Compania oferă servicii specializate pe mare pentru companiile de petrol şi gaze prin intermediul platformelor şi vaselor proprii. În acest moment navele şi platformele GSP lucrează în Manea Neagră, Marea Nordului şi Golful Mexic.
Gabriel Comănescu este unul dintre ei mai bogaţi români. Potrivit Capital, omul de afaceri are o avere de circa 600 de milioane de euro.
Petrom împreună cu gigantul american Exxon au anunţat la începutul acestui an că există premisele ca în subsolul Mării Negre să existe cantităţi uriaşe de petrol şi gaze exploatabile cel mai devreme în cinci ani. În acest sens Exxon chiar a relocat pentru o perioadă un vapor de un miliard de dolari în Marea Neagră.