Magnatul sârb Miroslav Miskovici, eliberat din închisoare pentru o cauţiune record de 12 mil. euro

Economica.net
23 07. 2013
euro_04818500

„Compania Delta Holding este mulţumită de punerea în liberate a preşedintelui său, Miroslav Miskovici, după 224 de zile de detenţie într-o închisoare din Belgrad”, a anunţat compania pe site-ul său de Internet.

Miskovici a fost arestat în decembrie anul trecut, fiind acuzat alături de alte zece persoane, între care şi fiul său Marko, de deturnarea a peste 153 de milioane de euro în timpul privatizării mai multor companii cu activităţi în domeniul construcţiei de drumuri.

Magnatul, considerat cel mai bogat om din Serbia, este inculpat şi pentru o evaziune fiscală de 4,2 milioane de euro.

Dacă va fi găsit vinovat, Miskovici riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare.

Cauţiunea vărsată pentru Miskovici de compania sa este cea mai mare plătită vreodată în Serbia şi de 12 ori mai mare decât o altă sumă record, plătită acum doi ani de fostul preşedinte al Asociaţiei de fotbal din Serbia, Zvezdan Terzici.

Miskovici, în vârstă de 68 de ani, şi-a construit averea ca apropiat al fostului preşedinte Slobodan Milosevici, în timpul sancţiunilor internaţionale impuse Serbiei pentru rolul jucat în războaiele cu Croaţia, Bosnia şi Kosovo, din anii ’90.