MAI a lansat în dezbatere publică planul de acţiune pentru gestionarea unei situaţii de criză în domeniul imigraţiei
Acesta a fost elaborat pe baza propunerilor reprezentanţilor tuturor ministerelor şi instituţiilor publice reprezentate în cadrul Grupului de coordonare a implementării Strategiei naţionale privind imigraţia.
‘Actualul demers urmăreşte stabilirea unui Plan integrat de acţiune care să cuprindă aspecte legate de suportul pe care fiecare minister sau instituţie publică reprezentată în cadrul Grupului îl acordă în vederea gestionării unei situaţii de criză în domeniul imigraţiei’, informează Ministerul Afacerilor Interne într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.
Planul cuprinde cinci linii de acţiune, respectiv acţiuni cu caracter general, în domeniul financiar şi logistic, în domeniul juridic, cu caracter operativ şi acţiuni pe linie de resurse umane.
Prima linie de acţiune, cu caracter general, cuprinde informarea instituţiilor implicate în gestionarea unei situaţii de criză, creşterea schimbului de informaţii de interes între instituţiile cu atribuţii în domeniul ordinii publice şi securităţii naţionale şi avertizarea timpurie a acestora, asigurarea suportului din punct de vedere analitic, precum şi informarea opiniei publice cu privire la măsurile adoptate la nivel naţional/ local pentru gestionarea situaţiei de criză.
Printre acţiunile cu caracter financiar şi logistic se numără suplimentarea bugetelor instituţiilor implicate, identificarea de locaţii pentru înfiinţarea de centre integrate şi asigurarea condiţiilor de cazare temporară pentru străini şi a condiţiilor necesare desfăşurării activităţilor de către autorităţile competente.
Acţiunile în domeniul juridic se referă la modificarea şi actualizarea documentelor de cooperare multilaterală existente sau încheierea de noi astfel de documente.
Acţiunile cu caracter operativ vizează controlul persoanelor care pătrund pe teritoriul României prin punctele de trecere a frontierei, stabilirea stării de sănătate şi a regimului juridic al străinilor, acordarea accesului la procedura de azil în România, dispunerea măsurilor legale pentru persoanele care nu se află în nevoie de protecţie internaţională şi asigurarea ordinii şi siguranţei publice în interiorul centrelor integrate.
Linia de acţiune privind resursele umane presupune asigurarea resurselor umane necesare prin dislocarea de personal în zona sau zonele afectate de criză şi constituirea echipelor operative şi stabilirea sarcinilor corespunzătoare.
‘În vederea gestionării situaţiilor de criză în domeniul imigraţiei, a fost iniţiat un proiect de hotărâre a Guvernului, devenit Hotărârea Guvernului nr. 748/2015, care să completeze Hotărârea Guvernului nr. 572/2008 prin care s-a constituit Grupul de coordonare a implementării Strategiei naţionale privind imigraţia, ca organism consultativ, fără personalitate juridică, care funcţionează pe lângă MAI şi a fost instituit Mecanismul de cooperare interinstituţională în domeniul imigraţiei’, se arată în comunicat.
Modificările aduse de HG nr. 748/2015 vizează introducerea unor noi reprezentanţi din cadrul unor instituţii şi ministere care să fie convocaţi în situaţia unei crize generate de un aflux de imigranţi ilegali sau persoane care au nevoie de protecţie internaţională pe teritoriul României sau la frontieră, precum şi elaborarea unui Plan integrat de acţiune pentru gestionarea unei crize în domeniul imigraţiei.