MAI: Amenzi de peste 870.000 de lei, în urma controalelor privind respectarea măsurilor de protecţie sanitară

Economica.net
03 02. 2021
amenda_politie_4850968_81276100

În cursul zilei de marţi, peste 16.000 poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, pompieri, precum şi angajaţi de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi reprezentanţi ai autorităţilor locale au efectuat acţiuni de control cu privire la modul în care sunt respectate măsurile de protecţie sanitară.

„Au fost verificaţi peste 4.500 operatori economici, aproximativ 170 de operatori de transport persoane, peste 9.200 obiective de interes, precum restaurante, terase sau fast food-uri. De asemenea, au fost verificate peste 67.000 persoane, pentru respectarea măsurilor stabilite în context COVID -19. În total, au fost aplicate 5.139 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 876.385 de lei”, se precizează în comunicat.

Majoritatea sancţiunilor – 4.510 – au vizat nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, nepurtarea măştii de protecţie sau nerespectarea distanţării fizice, cuantumul acestora fiind de 699.750 de lei.

Pentru nerespectarea de către agenţii economici, instituţii publice sau persoane fizice a măsurilor privind organizarea ori participarea la evenimente publice sau private, organizarea programului de lucru sau a transportului de persoane ori nerespectarea restricţiilor privind deplasarea persoanelor au fost aplicate aproximativ 600 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 160.000 lei, arată MAI.

În urma controalelor efectuate, personalul MAI a întocmit cinci dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.