Mai are cineva un ministru de Finanţe?

19 03. 2015

Nu-i comentez competenţele. Economie înţelege şi e un bun orator, deci e bun de ministru. Dar a înţeles prea multă economie de prea timpuriu, iar asta l-a adus pe firul vieţii la momentul de acum cu DNA. A avut ghinion, ar zice un domn.

În istorie rămâne ca ministrul de Finanţe ridicat de procurori. Dar are şi şansa unor menţionări sporadice pozitive dacă şeful lui, de-acum doar de partid, reuşeşte să găsească un ministeriabil care să ducă acest aşa-numit „nou Cod fiscal” spre taxele populare de la 1 ianuarie 2016.

Există oare în urna micuţă a lui Ponta un om compatibil cu funcţia? În prezent a devenit parcă mai important să alegi pe funcţie un om care să nu fie luat de mascaţi între două şedinţe de guvern. În condiţiile acestea te poţi gândi să o refoloseşti pe miss Harvard, Ioana Petrescu.

Dar aşa de tare n-are DNA de ce s-o ia că nici nu ştii dacă e bună de ministru. Poate să ducă la capăt planul îndrăzneţ al lui Vâlcov? De pe aceeaşi poziţie de forţă? Pe de altă parte, noul Cod fiscal este un program politic. Cel puţin până în iulie. Aşadar, ar fi preferabil ca ministrul Finanţelor să fie un om politic, sau, dacă nu e din naştere, măcar din interiorul unui partid, nu un tehnocrat. Pentru că ăştia nu primesc nici un sprijin, în nimic. Lucru demonstrat de prea multe ori.

Plus că, Ministerul Finanţelor are specialişti buni, excelenţi, mulţi dintre ei. Pe lângă asta, de facto, e condus de un tip foarte deştept care unge maşinăria pe-acolo de prin 2013, pe nume Dan Manolescu. Partea cu tehnocraţia e rezolvată.

Ca fapt divers, numărăm 7 (şapte) miniştri de finanţe în patru ani, atât cât a stat în funcţie cel mai longeviv ministru post-decembrist, Mihai Tănăsescu, socotit de mulţi cel mai profi dintre toţi miniştrii de până acum. Dar până şi el are probleme la DNA.