MAI: Circulaţia a peste 50 de trenuri este suspendată, în urma viscolului, ninsorilor şi vântului puternic
Potrivit unui comunicat al MAI transmis AGERPRES, traficul feroviar este temporar blocat pe mai multe magistrale, circulaţia a 53 trenuri fiind suspendată, iar între staţiile Lacu Sărat şi Traian Sat din judeţul Brăila un tren este blocat ca urmare a unei defecţiuni la locomotivă.
De asemenea, sursa citată precizează că, din cauza vântului puternic, au fost închise toate porturile din judeţul Constanţa, cât şi în Bara Sulina din judeţul Tulcea şi suspendate manevrele ferry-boat-urilor din Călăraşi, Bechet/Dolj şi Zimnicea/Teleorman către Bulgaria.
Totodată, traficul rutier este închis din cauza zăpezii pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa tronson kilometric 35-144, între localităţile Fundulea şi Feteşti, cât şi tronsonul kilometric 160-212, autostrada A4 Ovidiu-Agigea tronsonul kilometric 12-22, pe sensul de mers către Agigea, precum şi între kilometrii 16 şi 0, pe sensul de mers către autostrada A2 Bucureşti-Constanţa şi toate drumurile naţionale şi judeţene în judeţele Brăila, Călăraşi, Constanţa, Galaţi şi Tulcea şi pe 46 de tronsoane de drumuri naţionale din 10 judeţe (Bacău, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa, Tulcea, Vaslui şi Vrancea), menţionează MAI.
Cu privire la alimentarea cu energie electrică, MAI arată că au fost înregistrate avarii în 279 de localităţi din 11 judeţe (Argeş, Bacău, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa, Teleorman, Tulcea şi Vrancea), însumând un număr de aproximativ 188.000 consumatori finali nealimentaţi, iar la Aeroportul Mihail Kogălniceanu/Constanţa este întreruptă alimentarea cu energie electrică, aceasta realizându-se prin generatoare.
Pentru gestionare gestionarea efectelor fenomenelor prognozate, la nivel naţional, Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat aproximativ 13.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri cu aproape 6.000 de mijloace.
Pentru eficientizarea intervenţiilor, în sprijinul judeţelor unde au fost înregistrate fenomene meteo periculoase, au fost trimise efective ale Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele limitrofe.