Mai mult de 10% dintre japonezi au peste 80 de ani

18 09. 2023
tokyo shibuya trecere pietoni 66986734

Guvernul de la Tokyo a publicat aceste statistici duminică, în ajunul unei sărbători dedicate în arhipelag „persoanelor vârstnice” (de peste 65 de ani – n.red.). Din celelalte date care au fost dezvăluite a reieşit că 29,1% dintre japonezi au peste 65 de ani, un procent în creştere în raport cu anul trecut (29%).

„Japonia are cel mai mare procent de persoane vârstnice din lume”, au explicat autorităţile nipone, indicând ţările care ocupă celelalte două trepte ale podiumului mondial: Italia (24,5%) şi Finlanda (23,6%).

De mai multe decenii, populaţia Japoniei descreşte şi îmbătrâneşte, în contextul în care tinerii niponi amână momentul căsătoriei şi pe cel în care decid să aibă copii, în mare parte din cauza precarităţii locurilor de muncă şi a dificultăţilor economice.

Dintr-o populaţie totală de 124 de milioane de locuitori, Japonia numără astfel 12,59 milioane de persoane cu vârsta de peste 80 de ani (10,1%) şi 20 de milioane de persoane cu vârste de peste 75 de ani (16,1%).

Una dintre consecinţele acestei situaţii este aceea că japonezii lucrează până la vârste tot mai înaintate. Peste nouă milioane de persoane vârstnice lucrează, reprezentând 13,6% din populaţia activă.

Acest fapt înseamnă că 25% dintre persoanele vârstnice din arhipelag au un loc de muncă – mai puţin decât în Coreea de Sud (36,2%), dar mai mult decât în Statele Unite (18,6%) şi Franţa (3,9%), potrivit datelor publicate.

În 2040, procentul persoanelor vârstnice din Japonia ar urma să reprezinte 34,8% din populaţia ţării.

Totodată, un raport guvernamental prezentat vineri şi preluat de agenţia dpa, relevă că numărul persoanelor centenare din Japonia a trecut pentru prima dată de 92.000, atingând un nivel record pentru al 53-lea an consecutiv.

Numărul persoanelor de peste 100 de ani a crescut cu 1.613 faţă de anul precedent, ajungând la 92.139, după cum a precizat Ministerul Sănătăţii din Tokyo.

Potrivit celui mai recent studiu, aproximativ 88% din toate persoanele centenare sunt femei. Speranţa de viaţă pentru femeile din Japonia este de aproximativ 87 de ani, iar pentru bărbaţi în jur de 81 de ani.

Japonia a înregistrat o creştere rapidă a numărului de centenari de când guvernul a numărat pentru prima dată 153 de persoane cu vârsta de peste 100 de ani, în 1963.

Numărul în cauză a trecut de 10.000 în 1998 şi de 50.000 în 2012, potrivit cifrelor oficiale.