Mai mult de jumătate dintre maşinile din România nu pot fi asigurate CASCO din cauza vechimii

Aproape 57% dintre maşinile din România nu pot fi asigurate din cauza vechimii mai mari de 10 ani, potrivit datelor companiilor de asigurări.
Economica.net - vin, 08 mai 2015, 09:31
Mai mult de jumătate dintre maşinile din România nu pot fi asigurate CASCO din cauza vechimii

În 2014, parcul auto al României se cifra la 6.270.215 maşini, din care 3.557.496 maşini (aproape 57%) aveau o vechime mai mare de 10 ani. Numărul vehiculelor cu vechime de peste 20 ani reprezintă 18% din total, maşinile cu o vechime de 16-20 de ani reprezintă 15% din total, cele între 11 şi 15 ani – 24%, cele între 6 şi 10 ani – 31%, cele între 3 şi 5 ani – 7%, iar cele care nu sunt mai vechi de doi ani – numai 4% din total, Agerpres.

Parcul auto naţional îmbătrâneşte, în condiţiile în care vânzările de autoturisme noi sunt încă la un nivel redus, importurile de autoturisme second-hand continuă să crească, iar două treimi din importurile de autoturisme second-hand au o vechime mai mare de 10 ani, explică Marius Onofrei, director Market Management şi Comunicare la compania de asigurări Allianz-Ţiriac.

În România, numărul contractelor de asigurări auto CASCO se situează sub un milion. Majoritatea clienţilor îşi asigură maşina în primii 5-6 ani, renunţând ulterior, iar majoritatea companiilor de asigurări îşi îndreaptă atenţia spre clienţii cu maşini mai noi, existând astfel presiune asupra tarifelor.

Frecvenţa daunelor la nivelul asigurărilor CASCO este foarte ridicată – aproape 50% (unu din doi clienţi are o daună), iar în România asigurarea CASCO este considerată un instrument de cosmetizare. Piaţa locală este dominată în continuare de asigurările CASCO fără franşiză (cota suportată de client, în cazul producerii unei daune – n.r.), deşi clienţii primesc oferte mai bune în varianta cu franşiză.

Pe lângă parcul auto de peste 6,27 milioane maşini, românii mai deţin circa 100-110.000 de autovehicule înmatriculate în Bulgaria, conform unor estimări oficiale, aceste maşini figurând în parcul auto al statului vecin.

Te-ar mai putea interesa și
ANOFM: 32.128 de locuri de muncă sunt vacante la nivel național. 282 de posturi sunt deschise în străinătate prin rețeaua Eures
ANOFM: 32.128 de locuri de muncă sunt vacante la nivel național. 282 de posturi sunt deschise în străinătate prin rețeaua ...
Agenţii economici din ţară oferă 32.128 de locuri de muncă, în timp ce angajatorii europeni pun la dispoziţia lucrătorilor români 282 de posturi, prin intermediul reţelei Eures România,......
Statul român a câştigat pe fond procesul privind exproprierea fabricii de pulberi Victoria
Statul român a câştigat pe fond procesul privind exproprierea fabricii de pulberi Victoria
Ministerul Economiei a câştigat în instanţă procesul privind exproprierea în cazul fabricii de pulberi Victoria, judeţul ...
China va fi lider mondial la investiţiile în echipamente pentru producţia de cipuri şi în 2025 (SEMI)
China va fi lider mondial la investiţiile în echipamente pentru producţia de cipuri şi în 2025 (SEMI)
China va continua să investească mai mult decât orice altă ţară în echipamente noi pentru producţia de cipuri şi ...
Consiliul Concurenţei: Vom fi atenţi să nu existe creşteri nejustificate de preţuri la energie
Consiliul Concurenţei: Vom fi atenţi să nu existe creşteri nejustificate de preţuri la energie
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută ...