Mai mult sport şi mai multă matematică în şcoli
Proiectul care va modifica aşa-numitul plan cadru pentru învăţământul primar poate fi găsit pe Internet, la adresa edu.ro. Vorbim de un document de politică educaţională, care cuprinde disciplinele obligatorii, alături de cele opţionale, dar şi numărul de ore alocate în fiecare săptămână acestora. Printre noutăţile puse în dezbatere se numără introducerea a două ore de „educaţie fizică” pentru toate clasele primare şi alte două ore de „muzică şi mişcare” pentru elevii din clasa pregătitoare şi pentru cei din clasa I şi clasa a II-a.
Cât priveşte studiul unei limbi moderne, acest lucru apare drept materie obligatorie abia din clasa a treia, în timp ce religia va face parte din trunchiul comun încă din clasa pregătitoare. Materia numită „Comunicare în limba română” va fi studiată din clasa pregătitoare, cinci ore pe săptămână, în timp ce în clasa I şi a II-a vor fi câte şase ore săptămânal.
La clasa pregătitoare şi în primii doi ani ai învăţământului primar, matematica devine un alt obiect. Astfel, se va studia integrat disciplina numită „matematică şi explorarea mediului”, având o singură programă de studiu, care va cumula orele alocate până acum matematicii şi ştiinţelor despre mediu.
Noul plan-cadru de învaţamânt primar operează cu următoarele arii curriculare: limbă şi comunicare, om şi societate, matematică şi ştiinţe ale naturii, arte, sănătate şi motricitate, tehnologii, alături de consiliere şi orientare.