Mai multe bănci străine îşi vor vinde activele ruseşti numai cu aprobarea lui Putin – oficial rus

Adjunctul ministrului rus de Finanţe, Alexei Moiseev, a declarat joi că oficialii guvernamentali au pus la punct o listă de bănci străine care pot să îşi vândă activele din Rusia numai cu aprobarea preşedintelui Vladimir Putin, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 22 sept. 2022, 14:32
Mai multe bănci străine îşi vor vinde activele ruseşti numai cu aprobarea lui Putin - oficial rus

Lista a fost elaborată de Ministerul rus al Finanţelor şi Banca Centrală a Rusiei, a precizat Alexei Moiseev la un forum bancar organizat în oraşul Kazan. La acelaşi eveniment, Moiseev a mai spus că Ministerul de Finanţe de la Moscova nu a primit nicio notificare de la Expobank cu privire la o solicitare de a achiziţiona activele din Rusia ale unei bănci străine, scrie Agerpres.

Grupurile bancare italiene UniCredit şi Intesa, banca americană Citi şi Raiffeisen din Austria analizează opţiunile de a ieşi din Rusia, în timp ce altele, cum ar fi Societe Generale şi HSBC, au găsit o metodă.

În luna iunie a acestui an, HSBC a anunţat joi că îşi va vinde toate operaţiunile din Rusia către Expobank. Afacerile HSBC în Rusia erau axate pe servicii bancare destinate companiilor, oferind o gamă largă de servicii de creditare şi investiţii bancare clienţilor din Rusia şi de peste hotare.

La finalul lui 2021, băncile străine controlau 11% din totalul capitalului bancar din Rusia, arată cele mai recente date ale Băncii Centrale. Occidentul a impus sancţiuni fără precedent sectorului bancar rusesc ca răspuns la invazia Ucrainei, blocând accesul marilor bănci ruseşti la sistemul global de plăţi SWIFT şi limitând capacitatea lor de a opera cu valută.

Te-ar mai putea interesa și
CSAT a evaluat două scenarii privind viitorul Salinei Praid, recondiționarea minei vechi sau construirea unor mine noi
CSAT a evaluat două scenarii privind viitorul Salinei Praid, recondiționarea minei vechi sau construirea unor mine noi
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) au evaluat, luni, două scenarii pentru viitorul Salinei Praid - unul de recondiţionare a minei vechi şi altul de înfiinţare a unei noi......
Ministerul Dezvoltării a decontat facturi de peste 11,8 milioane de lei pentru lucrări realizate cu finanțare prin PNRR
Ministerul Dezvoltării a decontat facturi de peste 11,8 milioane de lei pentru lucrări realizate cu finanțare prin PNRR
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a decontat facturi în valoare totală de 11.879.213,34 ...
Hesburger inaugurează al 11-lea restaurant din România la Pitești, aceasta fiind a doua unitate deschisă în județul Argeș
Hesburger inaugurează al 11-lea restaurant din România la Pitești, aceasta fiind a doua unitate deschisă în județul ...
Hesburger, cel mai mare lanț de restaurante de burgeri din Finlanda, deschide al 11-lea restaurant din România, în Pitești, ...
Bruxelles-ul și Kievul au ajuns la un acord de principiu privind importurile de produse agricole din Ucraina
Bruxelles-ul și Kievul au ajuns la un acord de principiu privind importurile de produse agricole din Ucraina
Comisia Europeană a anunţat luni că a ajuns la un "acord de principiu" în materie de liber schimb cu Ucraina, în special ...