Mai multe explozii, produse într-o clădire din Boston înconjurată de forţele de ordine
Exploziile s-au produs într-o clădire situată într-un perimetru de securitate constituit de agenţii de poliţie care îl caută pe Jokar A. Ţarnaev, în vârstă de 19 ani.
Primul suspect, Tamerlan Ţarnaev, în vârstă de 26 de ani, a fost ucis vineri dimineaţă într-o operaţiune a poliţiei. Fratele său, Jokar Ţarnaev, are 19 ani şi este căutat în momentul de faţă de autorităţi.
Cei doi suspecţi în cazul atentatului de la maratonul din Boston sunt originari din Caucazul rus şi din Kîrgîzstan, zone cu populaţii preponderent de religie musulmană din sudul Rusiei şi din Asia Centrală, afirmă surse citate de presa rusă şi americană.
Conform unor surse citate de postul Fox 25, afiliat reţelei Fox News, şi presei ruse, cei doi suspecţi sunt originari din Caucazul rus şi din Kîrgîzstan, o republică din Asia Centrală. Se pare că Jokar s-a născut în Kîrgîzstan, iar fratele său în Caucazul rus, probabil în Cecenia sau Daghestan, conform NBC. Cei doi suspecţi locuiau de mulţi ani în Statele Unite şi erau rezidenţi americani.